Copiii din cadrul Centrului de Plasament al Fundației Regina Pacis și-au propus să adopte un mod de viață mai ecologic și au învățat, vara aceasta, cum să reducă consumul de plastic în activitatea zilnică. Provocarea, deloc ușoară, a fost inspirată din mesajul campaniei mondiale „Iulie fără plastic” (Free July 2019), care îndeamnă oamenii, an de an, să pledeze pentru o lume fără deșeuri din plastic. Și de atunci, se țin de această practică benefică.

Pe parcursul a două luni de zile, iulie și august, atât copiii, cât și colectivul Centrului de Plasament Regina Pacis au desfășurat o serie de activități informative și ecologice. În primul rând, copiii au renunțat la sticle de plastic, iar, ca alternativă, fiecare copil a fost îndemnat să folosească sticlele reutilizabile. Totodată, săpunul din flacon a fost înlocuit cu săpunul solid, iar în locul pungilor din plastic s-a preferat utilizarea pungilor confecționate din pânză. O altă activitate tematică a fost excursia organizată la piața de produse second-hand, unde copiii au înțeles că hainele uzate pot avea a doua șansă.

gggh

Activitățile orientate pe reducerea consumului de plastic nu s-au terminat aici. Dorința de a promova în continuare un mod de viață mai sănătos ne-a determinat să legăm un parteneriat cu Centrul sportiv-distractiv pentru copii și părinți Panda Kids. Prin urmare, săptămâna trecută, copiii din cadrul Centrului de Plasament Regina Pacis au organizat un eveniment informativ pe tema reducerii consumului de plastic, iar reprezentanții localului au aderat la inițiativa globală de a renunța la tacâmurile din plastic, folosite în timpul sărbătorilor festive.

„Noi credem că inițiativa «Iulie fără plastic» a prins viață. În aceste două luni de campanie, provocarea în care ne-am lansat a devenit, de fapt, un nou stil de viață pentru întregul Centru de plasament al Fundației Regina Pacis și ne bucurăm că reușim să contribuim împreună la reducerea consumului de deșeuri”, ne spune Sorina Grejdeanu, educator în cadrul Centrului de Plasament Regina Pacis.

Campania „Iulie fără plastic” a fost lansată pentru prima dată de Fundația Plastic Free în Australia în anul 2011, iar în prezent inițiativa are milioane de susținători în întreaga lume.