În fața Academiei de Științe a Moldovei, la final de august, a fost dezvelit monumentul restaurat al „eliberării”, inaugurat la inițiativa lui Igor Dodon. Bani din „buzunar” a scos, însă, Primăria Chișinău. Pentru lucrările la monumentul sovietic s-au alocat, nici mai mult, nici mai puțin - 344 000 de lei. Întrebat de ce Primăria a cheltuit din propria vistierie, primarul interimar al Capitalei, Adrian Talmaci, a spus că renovarea monumentului s-a făcut după vizita vloggerului britanic Bald and Bankrupt, care și-a început relatarea din fața AȘM, scrie agora.md.

„Dacă vă aduceți aminte, câteva luni în urmă au fost niște bloggeri din Europa care ne-au criticat că centrul orașului e într-o stare deplorabilă, atât pasajele subterane, cât și clădirile. În asemenea circumstanțe, noi am fost obligați, nevoiți să facem tot posibilul să schimbăm situația. Noi doar am făcut lucrări de amenajare a teritoriului… Amenajare a teritoriului, în mare parte curățenie, amenajare a teritoriului”, a spus Adrian Talmaci.

Edilul a pasat întrebarea șefului Direcției municipale locativ-comunală și amenajare a Primăriei Chișinău, Ion Burdiumov.

„La acest monument a fost o solicitare încă la începutul acestui an, încă în aprilie sau în mai, de la o fracțiune din CMC. Respectiv au fost indicații ca Direcția locativ-comunală să se ocupe nici nu de reparația, ci de aducerea la starea normală a acestui edificiu. Ce lucrări s-au petrecut acolo? Au fost niște arbuști defrișați și au fost sădite flori. A fost iluminat și monumentul, a fost spălat și reîmprospătat ce ține de partea de bronz. Și tencuiala a fost vopsită și gata”, a explicat Burdiumov.

Întrebat dacă aceiași bani puteau fi distribuiți pe alte lucrări urgente din capitală, Burdiumov a ridicat din umeri.

„Noi suntem executivi! Eu, ca șef de direcție, când am rezoluția conducerii, nu pot să nu execut, să pun la îndoială dacă e mai bine asta sau e mai bine aceea”, s-a scuzat funcționarul.

Monumentul a fost inaugurat pe 22 august, când Dodon a anunțat că sărbătorește „eliberarea de sub ocupaţia fascistă”.

Documentul cu toate cheltuielile Primăriei Chișinău pentru monument a fost făcut public de liberalul Ion Cebanu.

(foto, video) Un vlogger din Anglia a vizitat Chișinăul și a rămas șocat de ce a văzut. A povestit și despre „Furtul Miliardului”