„Tururile nu pot fi gratuite pentru turiști”. Troleibuzele turistice nu circulă prin Chișinău, deoarece nu s-a aprobat taxa pentru călătorii

transport
Foto:chisinau.md

Proiectul lansării unor linii de troleibuz care să conecteze mai multe atracții turistice din Chișinău a intrat în criză. Inițiativa a fost anunțată în luna mai, de către Asociația Națională pentru Turism Receptor, și urma să fie implementată din iulie. În zilele de odihnă, troleibuzele turistice, cu ghizi la bord, urmau să pornească de la Aeroport și să se deplaseze pe un itinerar cu monumente arhitecturale și alte destinații turistice.

Solicitată de IPN, Natalia Țurcanu, directorul executiv al ANTRIM, a spus că proiectul nu a putut fi implementat întrucât Consiliul municipal Chișinău nu a ajuns să examineze și să aprobe un tarif pentru prestarea acestui serviciu.

„Vânzarea de bilete pentru turiști nu este posibilă în acest moment. Există taxa de călătorie cu troleibuzul, care este doi lei, și sunt categoriile de oameni care beneficiază de călătorii gratuite. Altceva nu e prevăzut. Astfel, tururile nu pot fi nici gratuite pentru turiști, nici cu plată”, a explicat Natalia Țurcanu.

Directorul executiv al ANTRIM spune că, după alegerile din toamnă, noii componențe a CMC îi va fi înaintat repetat proiectul.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine