Georgia este cunoscută multora, inclusiv datorită dansurilor tradiționale. Baletul Sukhishvilli este apreciat în întreaga lume și reprezintă un motiv de mare mândrie pentru georgieni, un popor care iubește dansul. Am discutat cu fondatoarea Federației Naționale Georgiene de Dans Sportiv în Scaun cu Rotile și cu membrii acesteia despre pasiunea lor, modul în care sunt percepuți de către public, dar și despre dificultățile cu care se confruntă zi de zi.

Eu am o tradiție. De câte ori vizitez un oraș din străinătate număr câte persoane în scaun cu rotile întâlnesc pe stradă. În țări ca Olanda, Spania, Italia, Germania, la un moment dat, te cam plictisești să numeri, le întâlnești destul de des și cam peste tot.

În URSS, persoane în scaun cu rotile nu erau. Adică ele erau, dar nu afară, nu în văzul lumii. Și cumva, lumea se obișnuia cu gândul că persoane cu nevoi speciale nu există… și avioanele niciodată nu cad.
Într-o oarecare măsură, țările post-sovietice, cu unele excepții, au luat cu ele și această minciună convenabilă, care nu încarcă sufletul și nu obosește creierul – nu-s și gata, bine că nu-s. Cu timpul, odată cu popularizarea discuțiilor și reformelor ce țin de egalitate, toleranță, incluziune socială, oamenii, încetișor, fără mare entuziasm, au renunțat la această minciună convenabilă, cel puțin afară, în văzul tuturor. Și așa, au început schimbările… doar că nu atât de dese și deloc peste tot.

Orașul Tbilisi are un relief aparte, complex, deal, vale, vale, deal, râu, iar în jur – munți. Din acest punct de vedere e cam greu să ți-l imaginezi perfect accesibil tuturor persoanelor. Și într-adevăr, Tbilisi nu e foarte accesibil. Acolo nu te plictisești numărând persoane în scaun cu rotile. Le vezi destul de rar, de altfel, ca și la Chișinău. Cu toate acestea schimbările în privința accesibilității au loc mult mai rapid. Mai e și un alt factor, georgienii par a se pricepe mult mai bine la „trăit” decât noi. Pentru ei, libertatea înseamnă prea mult ca să permită cuiva sau chiar sieși să se lipsească de ea. Și georgienii dansează! Încă o manifestare a libertății.

Keti Zazanashvili este fondatoarea Federației Naționale Georgiene de Dans Sportiv în Scaun cu Rotile. Keti practică dansul de mult timp, dar ideea de a implica persoanele cu nevoi speciale în dans i-a apărut în timp ce își făcea studiile în străinătate.

Studiam la Varşovia când am văzut pentru prima oară, în cadrul unei competiții, un dans interpretat de persoane în scaun cu rotile. Când am revenit în Georgia am făcut cunoștință cu fostul meu partener şi am început să experimentăm. El a venit cu propunerea să participăm la Georgia’s Got Talent. Keti Zazanashvili
Aşa, în 2015, câştigătorul GGT a devenit un cuplu de dansatori, în care unul era în scaun cu rotile. Concurenţa era mare şi sunt convinsă şi până în ziua azi că am învins nu pentru că am trezit milă, o admiraţie scursă din jale, ci pentru că am fost, cu adevărat, buni.

Tot în acea perioadă am creat o trupă mică de dans, din care făceau parte şi persoane în scaun cu rotile. Cu timpul, m-am despărţit de partenerul meu, dar am insistat să continui şi să dezvolt acest proiect. Aşa am ajuns să creez şi o trupă de teatru din care fac parte persoane cu dizabilităţi fizice. Cred că aş numi-o un soi de combinaţie dintre dans contemporan şi teatru. Premiera piesei noastre a avut loc în 2018 şi a fost inclusă în programul Festivalului Internaţional de Teatru din Tbilisi.
Acum, încercăm să ne concentrăm mai mult pe dans contemporan. În septembrie/octombrie vom participa la Festivalul de Teatru organizat de Teatrul Dramatic de Stat „Kote Marjanishvili”.

Cu părere de rău, situaţia noastră e foarte instabilă, depindem de granturi străine. Încerc să îmbin coreografia şi scrierea proiectelor… Puţini înţeleg că ceea ce facem noi nu e caritate sau voluntariat, e lucru. Dansatorii mei primesc onorarii pentru fiecare evoluţie. Întotdeauna insist să fie aşa, chiar şi un onorariu mic, dar un onorariu pentru muncă, timp, talent şi profesionalism.
Odată am fost sunată şi invitată să evoluăm la un eveniment la Parlament. Când am numit suma onorariului a urmat o pauză, apoi câteva fraze întortocheate despre delegaţii, caritate, ospitalitate… Am zis clar că dansatorii mei lucrează, iar pentru muncă trebuie să fie răsplătiţi cu bani, şi nu laude sau admiraţie. Mi-au închis telefonul.

În prezent, din trupă fac parte şapte persoane cu dizabilităţi fizice. Irma e una din ele. Una dintre cele mai active.

Şi Irma râde, râde pentru că e adevărat. Deşi are doi copii, un loc de muncă, doi căţei, dansul a schimbat-o prea mult ca să renunţe la acesta.

Irma Zveriashvili

Am ajuns aici aproape întâmplător, am însoțit-o pe o prietenă. În scurt timp, am înţeles că-mi place, e vesel, am ocazia să călătoresc, să cunosc oameni din diferite ţări, iar cel mai important – primesc o satisfacţie deosebită când simt, când înţeleg că devin din ce în ce mai bună, când mi se zice că am devenit mai bună.

Irma își petrece cea mai mare parte din timpul său liber în sala de dans. Cu părere de rău, Tbilisi nu îi oferă prea multe posibilităţi. În continuare, multe locuri sunt inaccesibile, deşi în ultimii ani a fost înregistrat un progres simţitor, exact ca o rampă – uşor, încet, dar corect. Multe schimbări se datorează şi faptului că persoanele cu dizabilităţi au devenit mult mai active. Spre exemplu, Batumi este mult mai accesibil decât Tbilisi. Acest fapt nu ţine doar de paşii rapizi în care a fost modernizat Batumi, ci mai mult de activismul comunităţii persoanelor cu dizabilităţi din regiunea respectivă. Prin intermediul plângerilor, petiţiilor, acţionării în judecată sau chiar a flashmoburilor, multe locuri au devenit accesibile.
În timpul apropiat, urmează a fi adaptată și plaja orașului pentru nevoile persoanelor în scaun cu rotile. Vor fi procurate scaune rulante plutitoare pe apă și vor fi adaptate vestiarele și veceurile.

Un factor important în dezvoltarea accesibilităţii infrastructurii l-a constituit şi aspiraţia Georgiei de a intra în Uniunea Europeană. În acest context, în 2007, a fost promulgată legea conform căreia toate locurile publice trebuie să fie accesibile. Însă schimbările au început abia 4-5 ani în urmă, la solicitarea Uniunii Europene. Peste trei luni termenul impus de UE expiră şi, cel mai probabil, Georgia va fi nevoită să suporte sancţiuni.

O altă problemă rămâne a fi rata de angajare în câmpul muncii a persoanelor cu nevoie speciale. Angajatorii subestimează capacităţile persoanelor cu dizabilităţi sau chiar au o reţinere vizavi de aspectul fizic al acestora – vestitul Dar poate lucraţi de acasă?. Totodată, un factor important e mentalitatea generaţiei mai în vârstă, a părinţilor persoanelor cu nevoi speciale. Fiind deseori excesivi de protectivi, limitează capacitatea de dezvoltare a copilului. Guvernul încearcă în diverse moduri să încurajeze angajatorii să accepte la muncă persoane cu dizabilități, prin reducerea impozitelor și subvenționarea a 50% din salariul angajatului pentru primele patru luni, cu condiția să li se ofere cel puțin un contract de șase luni.

Chiar și în sectorul public activează doar câteva persoane cu dizabilități. Potrivit statisticilor oficiale, în 2017, din 47.000 de angajați, numai 55 erau persoane cu nevoie speciale.. Conform unui studiu realizat de către Institutul pentru Dezvoltarea Libertății Informaționale, doar 5% din persoanele cu nevoi speciale din Georgia au un loc de muncă.

Şi totuşi, ceva se schimbă şi la nivel de mentalitate. Noua generaţie călătoreşte mult, vede care e situaţia în oraşele europene, iar acest lucru îi determină să preia iniţiativa. Tinerii nu mai recurg la sentimentul de milă, ci mai mult la empatie şi spirit practic – trebuie să fie accesibil pentru că aşa e firesc. Această viziune se răsfrânge şi asupra industriei de divertisment. Cei care îşi deschid acum o cafenea sau restaurant insistă să fie accesibili, nu se rezumă la o rampă satisfăcătoare, ci anume una construită corect. Un exemplu în acest sens e Rhea’s Squirrels Social Café, un local special needs friendly, aflat chiar în apropierea staţiei de îmbarcare telescaun, de altfel, un punct de atracție turistică accesibil persoanelor în scaun cu rotile. Managerul cafenelei se orientează spre creşterea popularităţii cafenelei, în special în rândul persoanelor cu nevoie speciale, odată ce, în opinia lui, aproximativ doar 10% din localurile din Tbilisi sunt totalmente accesibile.

Însă o presiune mai mare o exercită UE. Mulțumită și unor investiții străine, guvernul Georgiei adoptă măsuri concrete pentru a îmbunătăți infrastructura orașului. Recent, Parlamentul Georgiei a adoptat un proiect de lege care mărește amenda pentru parcarea ilegală într-un loc rezervat persoanelor cu dizabilități: de la 10 GEL (4 dolari) la 50 GEL (18 USD).

De asemenea, primăria urmează să instaleze ascensoare la trei pasaje subterane din oraș, considerate cele mai populare atât de localnici, cât și de turiști.
În prezent, Tbilisi are 816 autobuze, dintre care 233 sunt noi și accesibile pentru persoanele în scaun cu rotile. Alte 220 de autobuze vor fi livrate până la sfârșitul anului, înlocuind toate autobuzele învechite și inaccesibile.

Totuși, mulţi nu sunt dispuşi să aştepte. Irma îşi doreşte să plece, însă cu o condiție: să danseze.
Oriunde s-ar afla, Irma vrea să danseze.

Acest material a fost elaborat în cadrul programului de fellowship finanțat de Institute for War and Peace Reporting (IWPR), în cadrul Proiectului “Giving Voice, Driving Change – from the Borderland to the Steppes”.  Punctele de vedere și opiniile exprimate în acest articol sunt cele ale autoarei și nu reflectă neapărat politica sau poziția oficială a IWPR.