Ești conducător auto începător? INP oferă câteva sfaturi utile pentru șoferii care au primit permisul recent

62071141_2105931562867605_284335188706590720_n

Ești șofer începător și participi activ în traficul de zi cu zi? Inspectoratul Național de Patrulare îți oferă câteva sfaturi care îți pot fi utile, te vor ajuta să te descurci în trafic și să nu fii un impediment pentru ceilalți șoferi, până acumulezi experiență și abilități în conducere.

Vezi mai jos care sunt recomandărilor poliției de Patrulare:

#mergi pe prima bandă și fii prudent la pietoni;
#circulă cu viteză redusă, mai ales pe străzile pe care nu le cunoști;
#pe traseele unde este permisă deplasarea cu 90 km/h, nu depăși limita de viteză de 70km/h;
#circulă cu lumina de întâlnire și pe timp de zi, pe parcursul întregului an;
#atenţie la claxoane – uneori, claxoanele de care abuzează ceilalţi participanţi la trafic trebuie ignorate; nu te speria, nu te panica şi nu te enerva;
#semnalizează din timp – este regula care trebuie respectată nu numai de şoferii începători, ci de toţi şoferii;
#fii atent la maşinile care circulă pe lângă tine – nu este suficient să fii atent doar la manevrele pe care le faci tu în trafic, ci și la ce fac ceilalţi;
#pe un drum drept, viteza pare de două ori mai mică decât este în realitate; dacă nu încetineşti înainte de a face un viraj, maşina îşi va pierde stabilitatea şi poate derapa;
#afișează pe mașină semnul conducătorului începător, pe lângă obligativitatea prin lege de a-l afișa, acesta are și un rol practic;
#atenție la motocicliști sau bicicliști și nu folosi telefonul mobil în timp ce conduci.

Cei care încă nu au permis de conducere, dar vor să înceapă un curs, pot alege una din școlile auto de AICI.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine