O nouă rundă de instruiri din cadrul Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” s-a desfășurat, recent, la Chișinău. Această sesiune are menirea să susțină participarea femeilor-lidere din Moldova în procesul de luare a deciziilor, dar și să fie pregătite pentru alegerile generale locale din 20 octombrie 2019.

Una dintre beneficiarele Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” este Angela Munteanu Pojoga. Este președinta unei organizații politice de femei și membră timp de trei ani a organizației locale Buiucani. Fiind la curent cu totul ce se întâmplă în acest sector, Angela Munteanu Pojoga își dorește foarte mult să devină primară de Buiucani. Doar că trebuie să aștepte încă patru ani. „De câțiva ani există o lege a Administrației Publice, care se referă la crearea primăriilor de sector și consiliilor sectoriale. Dar, din păcate, aceasta din nou a fost amânată pentru patru ani și aici am altă oportunitate, cea de a candida în calitate de consilieră în municipiul  Chișinău”, a explicat aceasta.

A venit la Academia de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” pentru prima oară în luna martie pentru a-și dezvolta abilitățile oratorice, să se pregătească de campania electorală din 20 octombrie 2019, dar și să învețe cum să se implice eficient în activitățile administrație publice locale. „Am venit aici pentru că am citit multe recenzii pozitive referitoare la Academia de Liderism. Totodată, până la această sesiune, am participat și la alte traininguri de acest gen.  Fiind o persoană responsabilă, mi-am spus că nu trebuie să ratez această ocazie de a cunoaște încă mai multe lucruri despre politică și mai concret despre procesul electoral. Și am avut dreptate. Credeam că cunosc suficient la acea etapă pentru a putea candida la vreo funcție publică, însă m-am convins că întotdeauna este loc de mai bine”, a relatat Angela Munteanu Pojoga

Experiența pe care a acumulat-o în trecut i-a pus o bază consistentă pentru a deveni beneficiară a Academiei de Liderism Feminin: „Îmi aduc aminte când am candidat pentru funcția de Președintă a Organizației Locale Buiucani și am concurat cu 34 de persoane, acolo unde am obținut prima victorie. Mai târziu am candidat și am câștigat funcția de președintă a Organizației de Femei în cadrul aceluiași partid, pe care îl reprezint cu onoare și în prezent. Recunosc că a fost etapă importantă în cariera mea”, ne-a povestit entuziasmat beneficiara atelierului.

Legea, deocamdată, nu-i permite să candideze la alegerile din 20 octombrie la funcția de primară a sectorului Buiucani, ea este încrezătoare că poate obține o funcție în primăria Chișinău. Are deja planuri concrete și strategice pe care le va promova împreună cu echipa ei. Mai mult consideră că un manager efectiv trebuie să contribuie cu maxim cunoștințe și efort în soluționarea treburilor stringente ale capitalei.

„Eu îmi propun să fac altceva decât cei care au făcut de până acum. Calitățile mele forte precum buna organizare a lucrului și consolidarea oamenilor în jurul meu mă vor ajuta să înfrunt orice obstacole și provocări care sunt la fiecare pas în Chișinău. Sunt perfecționistă și mă voi strădui să aduc multe performanțe în orașul meu. Îmi doresc ca Chișinăul, dar și sectoarele lui să aibă oameni gospodari care să adune oameni profesioniști și responsabili. Acest lucru este necesar pentru că acest oraș minunat se află într-o stare dezastruoasă. Pe termen mediu și lung voi propune colegilor mei din consiliul municipal să inițiem un proces amplu de evaluare totală și minuțioasă a problemelor cu care se confruntă Chișinăul. Împreună vom trasa obiectivele-cheie axate pe fiecare domeniu și vom propune soluții relevante pentru fiecare, cum ar fi drumurile, salubrizarea, construcțiile ilegale”, a explicat Angela Munteanu Pojoga.

Mai de femei-lidere din diverse regiuni ale Republicii Moldova s-au reunit, pe 21-23 și 28-30 iunie 2019, la Chișinău, pentru a participa la ateliere de instruire ale Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”. Atelierele au fost organizate pentru femeile participante la sesiunea anului 2019 a Academiei de Liderism Feminin, după cele două sesiuni similare desfășurate la 1-3 martie și la 19-21 aprilie, 2019.

Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația „InstitutumVirtutesCivilis” (IVC) și IP CRAION CONTACT-Cahulîn parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia.

fotocredit: facebook.com/angela.munteanupojoga