Anchetatorii Departamentului de Investigații al Ministerului de Interne rus în absență au pus sub acuzare pe fostul președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc și persoana sa de încredere, Constantin Țuțu- în comiterea unei infracțiuni în conformitate cu alineatele 1 și 2 ale articolului 210 din Codul penal. Asta se anunță într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei.

Potrivit comunicatului, cei doi ar fi făcut parte dintr-o „grupare criminală transnațională care organizase un canal de contrabandă de droguri de tip hașiș din Africa de Nord, în tranzit, prin țările UE către CSI”.

Organizația, potrivit rechizitoriului autorităților ruse ar fi fost fondată în luna august 2012.

„În timpul investigațiilor, s-a stabilit că fostul președinte al PDM, Vlad Plahotniuc, având abilitatea de a influența situația politică și autoritățile guvernamentale, folosind metode criminale de a influența persoanele care i se opun, a intrat în această scehmă cu liderii organizațiilor de crimă organizată din Moldova, incluzând cei care au o ierarhie criminală de rang înalt”, se menționează în comunicat.

Totodată, autoritățile ruse menționează că în 2012, Plahotniuc a devenit unul din liderii acestei organizații, protejând participanții la schemă. Potrivit anchetatorilor ruși, Plahotniuc coordona activitatea prin intermediul lui Constantin Țuțu, fost sportiv și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.