(foto) „M-am așteptat la exerciții mai complicate”. Cunoaște-l pe Nicolae Odagiu, un tânăr cu 10 pe linie la examenele de bacalaureat

1

În fiecare an, numărul elevilor care au 10 pe linie la examenele de bacalaureat este în creștere. Dacă în 2018 am avut șase tineri cu patru de zece, anul curent, numărul s-a ridicat la 11. Nicolae Odagiu este unul dintre tinerii care a reușit să susțină cu brio examenele. Absolventul și-a făcut studiile la liceul „Spiru Haret” din Capitală.

Chiar dacă a avut emoții mari, Nicolae era sigur că va obține rezultatele cu care se va putea mândri. „Am trecut și peste examenul maturității. Eram sigur că voi avea rezultate bune, dar mă așteptam la un scenariu un pic mai modest.” În cele din urmă, în carnetul de note la rubrica: „reușita la examenele de bacalaureat”, tânărul va avea patru de zece.

„Mă temeam de subiectivitatea verificării testelor la limbă română”

Nicolae a fost eliberat de la examenul la limba engleză, iar pentru că și-a făcut studiile la profilul umanist, îi mai rămăsese examenele la limba și literatura română, istorie și chimie, disciplina pe care și-a ales-o opțional. „Mă temeam de subiectivitatea verificării testelor la limbă română, poate am avut și un pic de noroc. Fiind eliberat de la examenul la limba engleză, am avut mai mult timp de pregătire pentru chimie și istorie.”1

„M-am așteptat la exerciții mai complicate”

Absolventul recunoaște, că deși a avut patru de zece, a rămas un pic dezamăgit. „Probele mi-au părut accesibile. Eram dezamăgit, m-am așteptat la exerciții mai complicate, am repetat extrem de mult. A fost nevoie doar de cunoștințele generale și un pic de antrenament cu testele de exersare”.

2

Chiar dacă și în acest an elevii au fost monitorizați de camere video, elevul recunoaște că acestea nu l-au deranjat. „Mereu m-am bazat pe cunoștințele proprii”. În timp ce aștepta lucrările pentru examen în sălile de BAC, Nicolae desena pe foile de maculator. „Cred că cel mai memorabil moment a fost așteptarea hârtiilor în sala de BAC. Îmi amintesc că am desenat câteva cifre de zece pe maculator.”

Licența la University of Amsterdam

3

Acum, după ce și-a aflat notele, proaspătul absolvent se pregătește pentru viața de student. „Acest succes mă motivează și sper să am aceleași realizări și la universitate”. Tânărul a ales să-și facă licența University of Amsterdam, la specialitatea Studii europene și economie.

Între timp, cât nu a venit septembrie, Nicolae își propune să aibă o vacanță de vară de neuitat. „Vara aceasta mă voi relaxa alături de cei dragi și voi încerca să prețuiesc fiecare clipă lângă familia mea”.

Taguri: #BAC 2019
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente