Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură  cu romanul „Grădina de Sticlă”. Autoarea a fost nominalizată la concurs din partea României, alături de alți cinci autori. În total, în 2019, în competiție au fost înscriși 108 autori din 37 de țări.

Tatiana Țîbuleac s-a născut la 15 octombrie, 1978 la Chișinău, Republica Moldova. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ea devine cunoscută unui public mare în 1995, inițiind rubrica „Povestiri adevărate”, în cotidianul Flux. În anul 1999, a devenit parte a echipei PRO TV Chișinău, în calitate de reporter, redactor și speaker. Astăzi locuiește la Paris, unde continuă să lucreze în ramura audiovizuală.

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură se acordă anual, începând cu anul 2008, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune aflați la debut, din fiecare țară participantă la programul Europa Creativă (2014-2020). Țările sunt selectate prin rotație pentru participarea în competiția EUPL.

Vedeți aici mesajul Tatianei Țîbuleac pentru ea când era mică.

#Despre Grădina de Sticlă a Tatianei Țîbuleac

gradina1

Grădina de sticlă a apărut la finalul lunii mai, la Editura Cartier, și e al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, o autoare cu un debut fenomenal și o scriitură poetică și puternică. Vara în care mama a avut ochi verzi,aka debutul, s-a vândut până acum, potrivit editorului, în 5000 de exemplare și a adunat în jurul lui un club de cititori pasionați.

Dacă în Vara în care mama…, povestea era spusă din perspectiva unui puști, copilul unor imigranți polonezi în Anglia, în Grădina de sticlă, cuvintele sunt ale unei fetițe adoptate de o femeie din Chișinău, într-o lume descompusă și fragilă, strivită între rusă și română, între ce-a fost și ce-ar putea să fie.

Limba Tatianei Țîbuleac are densitatea durerii, privirea ei e limpede ca sticla curată, obiectul ei e copilăria cealaltă, a copiilor victime, a copiilor părăsiți de noi toți, care și-atunci când sunt iubiți de cineva, sunt în pericol să-și piardă fericirea pentru totdeauna, scrie scena9.