Țara noastră a contribuit cu trei puncte din partea juriului și șase din partea publicului la victoria olandezului Duncan Laurence, care a reușit să se claseze pe primul loc la ediția din acest an a competiției muzicale Eurovision. Mult așteptatele 12 puncte din partea juriului Moldovei au mers către Macedonia de Nord și au fost oferite de către Doina Stimpovschi, o tânără jurnalistă care a comentat și cele două semifinale ale acestei ediții pentru televiziunea publică.

„And our 12 points go to…” 

Cei care urmăresc Eurovision-ul de când sunt mici au practicat poate această frază de multe ori în oglindă. Și Doina ne-a spus că urmărește concursul în fiecare an, iar după ce Alexander Rybak câștigase ediția din 2009, i-a ținut fotografia pe spațiul de lucru al calculatorului său timp îndelungat. Așa se face că Doina a devenit între timp jurnalistă, iar de doi ani a început să colaboreze cu postul public de televiziune. De curând, este gazda emisiunii „Cine vine la noi?”. Anul trecut Doina a comentat finala Eurovision-ului din Portugalia, iar anul acesta, pe lângă faptul că a comentat cele două semifinale din Israel, a fost cea care a intrat în direct de la Chișinău pentru a oferi cele 12 puncte din partea juriului din Moldova.

moldovaesc2

Ce înseamnă să comentezi un show de televiziune

„Inima îți sare din piept, ai fluturași în stomac, ți se înmoaie picioarele, da, emoțiile sunt foarte mari, dar tot ce se întâmplă în timpul comentariului show-ului este foarte interesant”, spune Doina. Tânăra jurnalistă povestește că un astfel de comentariu implică foarte multă documentare. „Eu mizez pe o informare amănunțită, citesc foarte mult despre fiecare participant, privesc interviuri cu ei, încerc să aflu cât mai multe informații interesante despre viețile lor, atât profesionale cât și personale, așa încât să-mi împachetez comentariul în detalii curioase. Cred că cea mai interesantă poveste de anul acesta o are interpreta din Cipru. Ea e originară din Georgia, iar când avea 13 ani, a fost răpită conform tradițiilor de „cerere în căsătorie” din Georgia. Astfel, ea a născut la 14 ani, iar timp îndelungat a lucrat ca menajeră. În 2003, a câștigat un concurs de talente, iar de atunci a devenit foarte faimoasă.”

„La unele televiziuni din străinătate, comentariul Eurovision este diferit, ia o formă mai subiectivă, întrucât comentatorii au mai multă experiență. Spre exemplu, Graham Norton, comentatorul BBC pentru Eurovision, face comentarii foarte spumoase. El își permite să facă glume sau să critice mai ascuțit.”

Doina povestește că emoțiile provoacă și gafe uneori, dar care sunt, până la urmă, reacții naturale la avalanșa de stări pe care ajunge să o trăiască în timpul unui show. „Țin minte că, anul trecut, am anunțat că urmează să evolueze Bulgaria în loc de Ungaria. Anul ăsta, urma să intre în concurs o trupă cu o piesă numită „Heaven”. Nu mi-am mai tradus cuvântul din timp și zic în direct că titlul, în traducere, înseamnă cer. Peste câteva momente, primesc un mesaj de la un coleg că ar fi trebuit să traduc de fapt „rai”. Nu am putut să mă liniștesc nici a doua zi după emisie și mi-am amintit că asociam „heaven-ul” cu cer pentru că obișnuiam să privesc la un post românesc un serial american numit „7 Heaven”, iar traducerea oferită de români era „În al 7-lea cer”. Am căutat în dicționar să aflu că într-adevăr, și dicționarul oferă această traducere. M-am liniștit”, spune Doina râzând.

„Când aștepți 4 ore pentru 20 secunde, e greu. Ți se dă totul peste cap”

Colegii săi de televiziune au decis că anul acesta ea va prezenta cele 12 puncte din partea juriului din Moldova, în direct în finala show-ului din Israel. Cele 20 de secunde de apariție înseamnă de fapt două repetiții anterioare (întrucât tot ce vedem live timp de o seară se repetă cap-coadă de două ori), iar în seara marii finale, așteptarea e de câteva ore. „Am fost impresionată de profesionalismul organizării acestui show și de cum se organizează un proiect grandios. E atât de multă disciplină, muncă, investiții, iar atitudinea lor e atât de serioasă. Pentru mine a fost foarte interesant să văd o bucățică mică din procesul de creare a unui astfel de show”, povestește tânăra, care a mai învățat că improvizația pregătită e cea mai bună, pentru că tot ceea ce nouă ne pare că decurge foarte firesc în cadrul unui spectacol live, e de fapt foarte bine pus la punct.

56968274_435840320321786_6449370011759804416_n

Despre ce ar avea de învățat din asta organizatorii Eurovision-ului național, Doina spune că „putem să fim mai inventivi, putem crea scenarii mai interesante, pentru că da, lucrurile pot fi mereu făcute mai bine și mai bine”.

„Spectacolul de anul acesta, din punct de vedere tehnic, scenaristic, al luminilor și efectelor, a fost cel mai bun dintre cele pe care eu le-am văzut. Muzical vorbind, nu cred că a strălucit”, crede Doina. Cu toate acestea, preferații săi au fost cei din Islanda, Azerbaidjan și Cipru.

Încă de pe băncile facultății Doina a scris pentru ziarul Adevărul, iar ulterior a fost reporteră la portalul MoldNova și la ziarul Timpul. Colaborarea cu televiziunea publică a început cu ediția de weekend a emisiunii „Bună dimineața”. Momentan, Doina este gazda emisiunii „Cine vine la noi?”, dar și reporter la portalul moldova.org.

60447490_2346468928752964_2366171386868662272_n