Janeta și Nicoleta Surilă sunt două tinere din Moldova care au reușit să ajungă designeri de pantofi de talie internațională. Fetele și-au început cariera la Chișinău, însă au evoluat mult, iar acum încălțămintea creată de ele este purtată de celebrități din toată lumea, cum ar fi: Kate Hudson sau Nicole Scherzinger. Surorile Surilă ne-au povestit istoria lor și alte detalii interesante din viața pe care o au, iar noi vă propunem să aflați această istorie mai jos.
Nicoleta a studiat design vestimentar la Universitatea Tehnică din Chișinău, iar în 2010 s-a concentrat asupra ideii de a-și lansa propriul brand de pantofi. De cealaltă parte, Janeta a emigrat în Germnaia, în anul 2008, unde a făcut Școala de Actorie. Totuși, în 2011, surorile au decis că pasiunea lor față de modă este pe prim-plan, astfel au decis să înființeze brandul „JANIKO”. Pentru aceasta Nicoleta a emigrat în Germania la sora sa. Acolo a și apărut prima lor colecție. După lansarea acesteia au început mai multe colaborări cu numeroși designeri din Germania. Pantofii au apărut în mai multe show-uri, de asemenea au fost publicați în diverse reviste, ca fiind cei mai inovativi pantofi din showurile de la săptămâna modei din Berlin, toamna-iarna 2012. După aceasta, tinerele au început colaborări cu Marea Britanie, SUA, Quatar, China, Eleveția, etc.
#Kate Hudson a fost prima vedetă de talie internațională care a încălțat pantofii JANIKO
Prima vedetă de talie internațională care a încălțat pantofii JANIKO a fost Kate Hudson, după au urmat și alte vedete, de exemplu la Festivalul de la Cannes din 2014, Paris Hilton a ales să poarte pantofi de la surorile Surilă. Cu același model de pantofi ca și Paris Hilton (cu 4000 pietre) a fost surprinsă și pop-starul Nicole Scherzinger la Gala amfAR din Cannes.
În prezent, brandul JANIKO se bucură de un mare succes pe piața din Germania, Elveția, Franța, în unele țări din Europa din Este, dar și în țări ca Japonia și China (colecția fiind vândută în unul dintre cele mai importante magazine de lux „Galeries Lafayette” în Beijing). Fetele ne-au povestit că momentan cel mai mult stau în Los Angeles și în Munchen.
„Ultimii câțiva ani am lucrat la lansarea brandului în SUA, cel mai recent eveniment fiind lansarea saitului american www.thejaniko.com anul acesta in Los Angeles.”
„Ne bucurăm mult să întâlnim întâmplător pe cineva care poarta JANIKO undeva în lume”
Pentru a obține succes e nevoie de multă muncă și o organizare bună, de aceste două lucruri se țin strâns și surorile Surilă: se trezesc la 6.30, urmează o oră de cardio sau yoga, iar mai apoi încep munca. Nicoleta este responsabilă de partea de design și producție, iar Janeta răspunde de partea de vânzări, cooperări și marketing.
Fetele spun că faima nu le motivează, pentru ele este important să creeze lucruri frumoase, originale și se bucură enorm când oamenii le poartă.
„Nu, faima nu este motivație pentru noi, și nu este o motivație sănătoasă în general. Avem plăcerea și onoarea să ne poarte încălțămintea mai multe vedete, dar uneori ne bucurăm chiar mai mult să întâlnim întâmplător pe cineva care poarta JANIKO undeva în lume.”
Prima pereche de pantofi create de surorile Surilă au purtat numele de „TABU”. „Un Pump foarte elegant, este până acum un bestseller. Are un fermoar pe toată parte din spate a pantofului”, ne povestesc fetele.
„De mici am avut revistele Elle și Vogue în casă”
Dragostea față de modă o poartă în suflet încă de mici, iar cea mai mare inspirație pentru ele este mama lor.
„Mama noastră a fost și este foarte elegantă și ne-a învățat o mulțime de lucruri despre modă. De mici am avut revistele Elle și Vogue în casă și am început să creem haine inspirate din reviste de pe la vârsta de 12 ani. Mai târziu am realizat că adevărata noastră pasiune sunt pantofii.”
Tinerele ne spun că să pornești o afacere în acest domeniu nu este complicat, iar entuziasmul te ajută mult la început. Totuși, partea complicată urmează mai târziu.
„Afacerea nu își i-a avânt imediat, o parte din timp trebuie să lucrezi fără să ai mare profit, iar entuziasmul se diminuează, atunci este greu să nu renunți, trebuie să crezi cu adevărat în ceea ce faci ca să poți continua să îți urmezi viziunea, în ciuda problemelor și dezamăgirilor pe care le întâmpini zilnic.”
#Pantofi vopsiți manual și colecții îndrăznețe
Cea mai mare parte vânzărilor o fac în mediul online, acolo pot fi văzute toate colecțiile lor.
„Cel mai mult ne concentrăm pe vânzarea de pe siteul nostru, suntem în brand global iar în acest mod putem fi în contact direct cu clienții noștri și să le oferim cel mai bun serviciu.”
Nu este de mirare că vedetele de talie internațională s-au îndrăgostit de pantofii JANIKO, deoarece fetele încearcă mereu să vină cu ceva nou, de exemplu în ultimele colecții pantofii au fost vopsiți manual, iar majoritatea colecțiilor sunt deosebit de îndrăznețe.
Chiar dacă au ajuns acum la un nivel atât de avansat, surorile Surilă ne spun că este foarte complicat să te afirmi ca designer la nivel internațional, acest lucru necesită mult timp și foarte multe sacrificii. În acest sens este important ca un designer să posede mai multe calități.
„În primul rând să nu fie limitat de nimic, să nu aibă frică – să-și asume riscuri să poate să facă ceva primul. Pe lângă designurile bune trebuie să aibă și un caracter puternic, motivație, disciplină și un pic de nebunie.”
„Vrem să ajutăm în viitorul apropiat femeile din Republica Moldova”
Și dacă e să privim per ansamblu, mulți o să zică că surorile Surilă duc o viață foarte frumoasă și simplă, totuși lucrurile stau un pic altfel.
„Mulți au o idee greșită despre acest business, sunt cu gândul doar la petreceri, șampanie și prezentări de modă non stop. Toate astea se întâmplă, dar sunt de obicei rezultatul unei munci îndelungate. Dacă scopul tău este să-ți faci un brand, în primul rând, trebuie să înțelegi că nu este vorba doar de a face design, dar trebuie să fii și un antreprenor bun. Trebuie să fii foarte disciplinat, atunci când ai un business al tău este cel mai greu – nu există nimeni să te trezească dimineața, să-ți pună anumiți termeni în care să faci colecțiile. Disciplina trebuie să vină din pasiunea de a crește un business de succes.”
Deși sunt cunoscute în întreaga lume pentru creațiile sale, tinerele sunt ambițioase și au planuri mărețe pentru viitor.
„În primul rând vrem să poziționăm Brandul nu doar în Europa, dar și în SUA, și lucram momentan din greu ca să obținem asta. Vrem să împingem limitele designului de pantofi, pentru că considerăm că momentan totul încă este foarte limitat, și producătorii de pantofi ar trebui să fie mult mai deschiși să experimenteze ceva nou. Scopul nostru final este să avem un impact nu doar în lumea modei, dar în general să putem face viața femeilor mai colorată și mai pozitivă. La fel vrem să ajutăm în viitorul apropiat femeile din Republica Moldova, care din cauza situației economice și politice în țară au dificultăți mari în creșterea în societate și dezvoltarea unei cariere pe care și-o doresc.”
„Ca să ai succes în acest domeniu trebuie să fii gata să lucrezi în fiecare zi”
Iar pentru cei care se află la început de drum și ar vrea să-și formeze o carieră în lumea modei, surorile Surilă vin cu următoarele sfaturi.
„Să lucreze pentru cineva mai întâi, pentru a căpăta experiența și a înțelege dacă acest domeniu este cu adevărat ce își doresc. Ca să ai succes în acest domeniu trebuie să fii gata să lucrezi în fiecare zi la aptitudinile de management de producție, investiții și mai ales să înveți să economisești.”
***
Acest articol a fost elaborat pe baza informației prezentate în „Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova” de Denis Roșca. Menționăm că această carte include o colecție de peste 1.800 de biografii ale oamenilor născuți la noi sau cu rădăcini basarabene. Cartea poate fi procurată în librăriile „Cartea”, „Făt Frumos”, „Cartier”, „ABC”, „Pro-Noi”, „Librarius”. De asemenea, o mai găsiți pe www.bestseller.md și la autor, la prețul de 1.000 de lei.