Justificarea publică a sinuciderii, pedepsită penal. Ce riscă cei care vor recurge la instigare pe rețelele de socializare

depresie

Justificarea publică a sinuciderii, inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, adică distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziția publicului a unui mesaj despre recunoașterea sinuciderii ca fiind justă sau demnă de urmat se va pedepsi cu închisoare de până la patru ani. Prevederea se conține într-un proiect de lege de modificare și completare a Codului Penal, propus pentru consultări publice de Ministerul Justiției.

Potrivit IPN, autorii proiectului menționează că noul articol, care urmează să fie introdus în Codul Penal, vine în scopul protejării relațiilor sociale cu privire la viața persoanei. Astfel, urmează să fie incriminate faptele de justificare publică, inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice a sinuciderii.

De asemenea, proiectul prevede pedepse mai mari și pentru determinarea la suicid. Astfel, fapta de determinare sau înlesnire intenționată a sinuciderii unei persoane, urmată de sinuciderea sau încercarea de sinucidere a acesteia, inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, se va pedepsi cu închisoare de la doi la cinci ani. În prezent, pentru această faptă, legislația prevede închisoare de până la patru ani.

Balena șocantă. Citește până la capăt și transmite altor cinci persoane

Potrivit proiectului, determinarea la suicid săvârșită cu bună-știință asupra unui minor, asupra unei persoane care se află într-o dependență materială sau altă dependență față de cel vinovat se va pedepsi cu închisoare de la cinci la nouă ani, în comparație cu actuala pedeapsă cuprinsă între doi și șase ani. Aceeași pedeapsă – între cinci și nouă ani de închisoare – va fi aplicată în cazul în care fapta va fi săvârșită cu bună știință asupra unei persoane cu discernământ diminuat sau lipsită de acesta.

Totodată, articolul „determinarea la sinucidere” va fi completat cu un alineat nou și anume – dacă fapta va fi săvârșită asupra unui minor în vârstă de până la 14 ani, asupra a două sau mai multor persoane, pedeapsa va fi cuprinsă între nouă și 12 ani de închisoare.

Pentru ca prevederile să intre în vigoare, proiectul urmează să fie aprobat de Guvern și adoptat în Parlament.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente