Bac 2017: Unde au fost admise și unde vor învăța elevele cu 10 pe linie la bacalaureat

10-1-1140×684

Rezultatele admiteri 2017 – 2018 au fost anunțate la majoritatea instituțiile din țară, dar și din afara acesteia. Echipa #diez a discutat cu elevele care au reușit să obțină anul acesta la examenul da BAC zece pe linie și am aflat unde își vor continua studiile. Tinerele au optat pentru specialitățile drept, medicină și economie.

Sorina Solonaru, absolventa liceului „Gheorghe Asachi”, Chișinău, își va continua studiile la specialitatea economie și business, Școala de Studii Economice din Riga. Tânăra a susținut examenul de BAC  la istorie, matematică și română, la franceză fiind scutită în urma obținerii unei certificări internaționale.

DSC_8469-1140x761

Ana Kalinovski, absolventa liceului „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Drochia, a ales să-și continue studiile în România, specialitatea medicină. Tânăra a susținut examenele la limba și literatura română, istoria românilor și universală și matematică, fiind scutită de examenul la limba engleză, deoarece a obținut un certificat TOEFL.

10399547_1570532373256813_7860852570239988658_n

Alexandra Duca, absolventa liceului „Dante Alighieri” din Chișinău, a optat pentru studii în domeniul drept. Aceasta a fost admisă la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. Alexandra  a susținut pe notă maximă examenele de BAC la limba și literatura română, chimie, istoria românilor și universală și a fost scutită de examenul la limba italiană, la care a obținut o certificare internațională.

alexandra

Vedeți AICI cu ce impresii au rămas tinerele după ce au susținut examenul de bacalaureat.

Taguri: #BAC 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente