DCFTA Youth Essay Prize Competition este un concurs de eseuri organizat pentru tinerii sub 30 de ani din Moldova, Ucraina și Georgia. Concursul a fost anunțat la începutul anului 2017 și a inclus trei etape de participare. Premiile au fost câștigate de doi basarabeni.

Decernarea diplomelor de participare și a premiilor de concurs, a avut loc la reședința Ambasadoarei Suediei în Moldova, Signe Burgstaller. Oficiala s-a arătat plăcut surprinsă că tinerii au fost atât de receptivi și au scris lucrări frumoase. „Sunt două eseuri total diferite. Dacă Dinu, datorită studiilor sale a făcut o analiză amplă despre potențialul participării Moldovei în CSDP, atunci Bogdan, un tânăr cu adevărat uimitor, care la doar 16 ani a scris o asemena lucrare, s-a axat mai mult pe paliera culturală. Deși nu pot fi încadrate într-o categorie, am primit o deosebită plăcere să citesc aceste eseuri, care sunt unice datorită specificului lor.”

Câștigători au devenit Dinu Codreanu și Bogdan Cuza, ambii au scris eseuri interesante, care au meritat premiul de 500 de euro. Urmează să-i prezentăm pe cei doi tineri basarabeni care au devenit premiații concursului.

Photo Credit: 3dcftas.eu

Photo Credit: 3dcftas.eu

Dinu Codreanu, este un tânăr de 27 de ani din Chișinău. El a petrecut cea mai mare parte a vieții sale conștiente peste hotarele țării și anume în Franța, Ungaria și Belgia. A absolvit Gustave Eiffel French School of Budapest, după care a urmat studiile la University of Burgundy, Pantheon-Sorbonne University și College of Europe. Acolo a învățat administrația publică și relațiile internaționale, ceea ce vorbește despre faptul că tânărul este bine familiarizat cu sistemul de menținere a păcii și politica comună de securitate și apărare a Uniunii Europene.

19553429_1313256255454757_1996630188_n

Funcționarul public și-a ales drept temă pentru eseu „Participation in CSDP: An underused potential for Moldova?”. Întrebat de ce și a optat anume acest subiect, tânărul spune: „Este un subiect care mă interesează mult, politica europeană de securitate și apărare, și doream să văd din punctul de vedere al Moldovei care ar fi potențialul de a participa la această politică”. În eseul său, Dinu relatează despre faptul că Republica Moldova deține capacitatea de a se încadra în acțiunile CSDP, deoarece țara noastră deja participă în mai multe misiuni de menținere a păcii în cadrul ONU. Tot de ce are nevoie Moldova, este un cadrul bugetar stabil și o formare continuă a personalului.

Tânărul a impresionat membrii juriului prin calitatea eseului său, prin detaliile, analiza, cercetarea, bibliografia utilizată și experiența de care a dat dovadă. Limita era de 3000 de cuvinte, iar Dinu spune: „Pare a fi nu atât de mult când ai inspirație, dar totuși 3000 de cuvinte sunt suficiente pentru a îngloba o temă atât de vastă”. A resimțit emoții de bucurie când a aflat că este printre câștigători și spune că a fost mulțumit, deoarece eforturile sale au rămas apreciate. Celor care stau la dubii și nu știu pe ce filieră să meargă, tânărul le sugerează să caute cât mai multe concursuri internaționale și să nu ezite să participe, deoarece astfel se pot regăsi și pot obține mai multă experiență.19553533_1313255328788183_1314543966_n

Un alt tânăr care a cucerit inimile juriului este Bogdan Cuza. Primul lucru de care au rămas încântați membrii comisiei de analiză, era vârsta fragedă a elevului. Bogdan are doar 16 ani și este originar din Chișinău. O pasiune pentru el o constituie limbile străine, acesta și-a pus scopul să învețe la nivel avansat 10 limbi. El iubește călătoriile și deja are o experiență în ceea ce privește participarea la concursuri de peste hotarele țării. Tânărul a participa anterior la două olimpiade internaționale. Experiența și analiza pe care a făcut-o fiind departe de casă, l-a îndemnat să scrie acest eseu. Ultima școală pe care a frecventat-o a presupus studii avansate în limba germană, deci Bogdan a crescut cu o dragoste aparte pentru cultura germană și modul de gândire european.

19551206_1313256205454762_1961845579_n

Bogdan a tergiversat mult pentru scrierea eseului, de la o săptămână la alta, însă atunci când a observat că se apropie de deadline, și-a eliberat timpul și s-a hotărât să scrie. „Nu am avut vreo problemă cu muza, ideile au venit într-adevăr destul de rapid, pentru că este destul de ușor să-ți dai seama care sunt avantajele UE ținând cont de mediul în care trăim aici în RM. Faptul că am călătorit, a fost un imbold pentru mine să scriu despre deosebirile dintre modul de viață a cetățenilor țării noastre și a celor din vest.” Bogdan a rămas plăcut surprins când a aflat că este unul dintre cei doi câștigători ai concursului. Deși a scris un eseu foarte bun, nu credea că ar putea fi prezentat la un nivel oficial, iar acum este mândru de propria persoană. Tinerilor din Republica Moldova, câștigătorul le sugerează să nu cedeze niciodată, să fie deschiși pentru noi oportunități, să călătorească cât mai mult și să găsească mereu modalități pentru ceva nou.

În eseul său, „The EU for me”, Bogdan relatează ce înseamnă Uniunea Europeană pentru sine și pentru oamenii din comunitatea lui. El s-a axat pe subiecte care nu pot fi numite oficiale, el a abordat subiecte de cultură, în care evocă diferențele dintre cultura europeană și cea din RM.

În lucrările lor, cei care doresc să participe trebuie să dea dovadă de o capacitate analitică și lingvistică la nivel. E preferabil ca autorii să-și aleagă temele în care își pot etala cunoștințele într-o ramură anumită, cercetările pe care le-au făcut sau experiența profesională. Eseurile trebuie să fie împânzite de o serie de argumente plauzibile și propuneri interesante, care ar putea fi implementate în viața cotidiană. Cei care doresc să participe trebuie să se încadreze în limita a 3000 de cuvinte și să abordeze orice subiect relevant despre Acordurile de asociere și DCFTA din țările lor cu UE.

Deadline-ul pentru următoarea ediție a concursului este la data de 31 august. Mai multe informații puteți găsi aici.