Biroul pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției universitare a Francofoniei a lansat concursul „Parle-moi science!”. Prin intermediul acestui concurs, AUF dorește să promoveze cultura și știința în limba franceză și să apropie discipline captivante, precum științele tehnice, matematica, medicina, agronomia, care sunt foarte prezente în viața de zi cu zi.
Pot participa studenți de nivel Licență sau Master înscriși în universitățile membre ale AUF din aria de competență a Biroului pentru Europa Centrală și Orientală.
Studenții trebuie să lucreze în echipe de câte trei și să propună un material video de maximum 3 minute în care să explice, pe înțelesul publicului larg, într-un mod unic, simplu, ludic, un concept științific studiat.
Formularul de participare și regulile concursului pot fi consultate pe site-ul Agenției.
Materialul video și documentele menționate în Regulamentul concursului se trimit, până la data de 5 martie 2017, la adresa [email protected].
Câștigătorii vor primi câte un mini-iPad din partea organizatorilor.