Scarlett Johansson, distinsă la gala „amfAR” din New York pentru eforturile sale împotriva HIV/SIDA

scarlett-johannsen

Actrița Scarlett Johansson a fost invitată de onoare miercuri la gala „amfAR” din New York (organizația The Foundation for AIDS Research), unde a fost distinsă, împreună cu Donatella Versace, pentru contribuțiile lor la creșterea gradului de conștientizare asupra HIV/SIDA, scrie Agerpres.

„Mulțumesc amfAR pentru această distincție. Mă simt foarte modestă față de cei prezenți, dar și față de cei care nu sunt aici și care și-au dedicat viețile găsirii unui tratament pentru HIV/SIDA”, a spus vedeta în discursul de primire a distincției.

„Vreau să reamintesc de cei peste 37 de milioane de oameni din întreaga lume care încă trăiesc și se luptă cu HIV/SIDA și vreau să dedic acest premiu tuturor acelora care și-au pierdut viața, dar și celor care au pierdut persoane dragi din cauza acestei maladii”, a adăugat actrița.

Revista Us Weekly relata în luna ianuarie că actrița s-a despărțit după doi ani de mariaj de Romain Dauriac, cu care are o fetiță, Rose, în vârstă de doi ani.

Cunoscută pentru rolul spioanei fatale Black Widow din universul Marvel, Scarlett Johansson își va relua rolul din franciza „Avengers” în următorul film al seriei, „Infinity War”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente