Air Moldova anunță că în perioada de vară va mări numărul de curse săptămânale spre cele mai populare destinații de vară. Pentru a vă asigura conexiunea optimă cu locurile unde vă sunt prietenii, familia sau visurile.
Orarul de vară al companiei aeriene de stat din Moldova este lansat pentru ca să economisiți timp și bani, și ca să vă puteți revedea mai ușor și mai comod.
În perioada 26 martie – 28 octombrie puteți zbura mai des la Moscova (patru zboruri zilnice) și Sankt-Petersburg (două zboruri zilnice), Krasnodar (patru zboruri săptămânale), Madrid (trei curse săptămânale), Frankfurt (curse zilnice), Lisabona (trei curse săptămânale), Bruxelles (trei zboruri pe săptămână), Florența (trei zboruri săptămânale), Londra (două curse pe săptămână), Roma (șase zboruri săptămânale) și Verona (curse zilnice).
Estul Europei
Krasnodar
Din 28 aprilie 2017, Air Moldova lansează o cursă nouă spre Krasdonar, care va avea zboruri de patru ori pe săptămână. La Krasnodar, dacă nu știați, se află cea mai mare fântână stropitoare din Europa.
Moscova
Cei care încă nu au fost la Moscova, acum au mai multe șanse să o facă. Air Moldova va opera patru curse zilnice spre capitala Rusiei. Astfel, să stați la o terasă în Piața Roșie poate fi o opțiune bună pentru o escapadă de weekend sau o vizită de familie, sau, de ce nu, un concert major. În această vară, la Moscova, vor cânta Depeche Mode, Three Days Grace și Marlyn Mason.
De asemenea, odată cu mărirea frecvenței de zboruri, începând cu această perioadă, schimbul biletului pentru aceeași zi spre / din Moscova se face în condiții mult mai avantajoase.
Sankt-Petersburg
Spre Sankt-Petersburg vor fi operate câte două curse zilnice, suficiente ca să vă duceți ziua, să experimentați o noapte albă (desigur, și o vizită la muzeu) și să veniți înapoi. O zi cât două zile.
Partea de mijloc a Europei
Frankfurt
Frankfurtul e unul din cele mai mari hub-uri de curse din lume. De aici spre orice destinație de pe glob e cât o aruncătură de băț. Din Frankfurt găsiți bilete ieftine spre Cuba, Malaysia, Namibia sau Argentina, și acestea sunt doar câteva destinații. Astfel, în perioada orarului de vară, din Chișinău se va zbura zilnic spre Frankfurt, iar marți și joi, zborul va fi după-amiază.
Europa de Sud-Vest
Madrid
Air Moldova va reîncepe să opereze zboruri la Madrid și nu doar așa, ci va avea trei curse săptămânale. Și dacă e Madrid, e Real Madrid. Poate chiar prindeți bilete la sfârșitul de campionat al Spaniei. La 23 aprilie este următorul El Clasico, chiar pe Santiago Bernabeu din Madrid.
Lisabona
Lisabona e una din cele mai recomandate destinații ale Europei în 2017, datorită istoriei bogate, culturii diverse, oceanului, și nu în ultimul rând, datorită faptului că prețurile în Portugalia sunt mai joase decât în restul Europei. Astfel, Air Moldova mărește numărul de curse săptămânale de la una la trei.
Mai multe informații despre orarul de vară, dar și despre promoții vedeți pe airmoldova.md.