Primăria municipiului Chișinău informează despre un caz regretabil ce s-a petrecut în incinta Preturii sectorului Centru. Potrivit autorităților, activistul Ghenadie Brega l-a agresat fizic pe vicepretorul sectorului Centru, Vasile Urâtu.
Incidentul s-a produs în sediul Preturii, iar vicepretorul s-a ales cu un deget rupt. Autoritățile locale au sesizat organele de drept pe marginea acestui caz.
UPDATE: Potrivit lui Ghenadie Brega, acesta ar fi mers la Pretura Centru pentru a cere funcționarilor să comenteze un caz filmat anterior de acesta pentru CurajTV. „Imaginile pe care le difuzează ei sunt trunchiate. Vicepretorul m-a lovit cu piciorul în spate. Voia spectacol”, ne-a declarat activistul.
„La 20 de minute după ce am solicitat reacția, vicepretorul m-a lovit cu piciorul în spate. Eu și așa am probleme cu coloana vertebrală și respectiv a venit și reacția înapoi. Recunosc că am reacționat inadecvat. Am chemat Poliția și am scris o cerere. Acum mă aflu în concediu de boală, pentru că lovitura a fost puternică”, a mai declarat Ghenadie Brega.
Versiunea celor întâmplate, filmată cu camera lui Ghenadie Brega. De menționat că momentul în care activistul îl lovește pe funcționar a fost tăiat: