Președintele României, Klaus Iohannis, a afirmat că a venit în Piața Universității pentru a-și manifesta indignarea pentru faptul că o „gașcă de oameni politici” vrea să schimbe legislația și să slăbească statul de drept.
„Am venit aici în Piața Universității, ca și miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România, vrea să slăbească statul de drept, ori așa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislația și zeci și sute de politicieni certați cu legea să-i găsească cu dosarele curate și să continue fărădelegile. Românii pe bună dreptate sunt indignați”, a spus șeful statului, scrie AGERPRES.
Aproximativ 20.000 de persoane s-au adunat duminică în Piața Universității, nemulțumite de modificările care ar urma să fie aduse legislației penale. Acestea au plecat în marș spre Palatul Victoria.