Moody’s: Republica Moldova a fost apreciată drept o țară stabilă pentru investiții

thumbs_b_c_e6ec10f0197a8dd781ab6c4f0fd00954
Foto: aa.com.tr

Eforturile depuse de Guvernul de la Chișinău pentru dezvoltarea mediului de afaceri și asigurarea securității investițiilor directe în țara noastră sunt apreciate tot mai mult pe plan internațional. Agenția Moody’s, specializată în elaborarea ratingurilor de țară privind siguranța investițiilor și evitarea situațiilor de risc, a modificat calificativul acordat Republicii Moldova din „Negativ” în „Stabil”.

Modificarea calificativului vine ca urmare a reducerii riscurilor pentru asistența financiară oferită autorităților în urma semnării, la sfârșitul anului 2016, a unui Acord cu Fondul Monetar Internațional, precum și datorită promovării unui nou cadru legal de reglementare a activității instituțiilor bancare din țara noastră. Totodată, noul rating al Republicii Moldova este o apreciere a stabilității politice din anul trecut.

„Specialiștii în economie, mai ales, știu cât de importantă și de îmbucurătoare este o asemenea veste pentru țara noastră. Ea este rezultatul direct al eforturilor pe care și noi la Guvern, și colegii de la Parlament, și toți cetățenii moldoveni le-au făcut să depășim o criză economică și una politică dificile. Este rezultatul îndeplinirii, în 2016, a unei Foi de parcurs cu UE, a demarării unor reforme importante și a semnării acordurilor cu FMI și Banca Mondială. E un semnal încurajator pentru 2017. Îmi doresc, totodată, ca, în viitor Moldova să primească rating pozitiv de la fiecare concetățean, care va simți că trăiește mai bine, de la an la an, în această țară”, a menționat premierul Pavel Filip pe pagina sa de facebook.

De asemenea, specialiștii agenției internaționale Moody’s au apreciat măsurile luate pentru asigurarea independenței Băncii Naționale a Moldovei și a transparenței în activitatea instituțiilor financiar-bancare. În același timp, au fost luate în considerație și beneficiile reformei administrației publice, care vine să sporească productivitatea autorităților și să reducă influența grupurilor de interese, precum și cele ale reformei sistemului de pensii, care va contribui pozitiv la îmbunătățirea sustenabilității fiscale a Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente