Proiectul „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”, finanțat din sursele USAID și Guvernului Suediei, susține participarea a șase startup-uri din Moldova la cea mai importantă competiție globală în domeniul antreprenoriatului – TechCrunch Disrupt, care are loc la Londra în perioada 5-6 decembrie.
Tekwill și șase startup-uri promițătoare din Moldova: AVO App, Baby Moon, Catalog, Codifun, MoneyQuest și ChatMoose își vor expune standurile în Startup Alley, la care participă peste 400 de startup-uri din întreaga lume.
Echipele au posiblitatea să interacționeze la nivel global, să atragă investiții, să participe în Idea Matching, să facă cunoștință cu programe de accelerare în căutare de startapuri cu potențial și să-și îmbunătățească posibilitățile de networking. Toate acestea sunt aliniate cu obiectivele de dezvoltare a antreprenoriatului în Moldova și cele ale Tekwill de a susține dezvoltarea ideilor globale și promovarea Moldovei pe plan internațional ca o destinație cu potențial IT.
„Pentru AVO, expunerea la TechCrunch Disrupt este o oportunitate excelentă de a întâlni parteneri și potentiali investitori. Este prima noastră experiență de a prezenta startupul nostru în cadrul evenimentelor atât de mari”, spune Alex Cebotari, CEO, AVO.
„Mulțumim, Tekwill, pentru această posibilitate de a participa la TechCrunch Disrupt. Am întâlnit mulți investitori care sunt interesați de produsul pe care îl creăm”, adaugă Traian Chivriga, CEO, Catalog.
TechCrunch Disrupt adună cei mai buni și mai inovativi antreprenori, investitori, hackeri și fanii tech pentru interviuri pe scenă, competiția Startup Battlefield, Hackathon de 24 de ore, Startup Alley, Hardware Alley si After Party.
„TechCrunch London 2016 este un eveniment bine organizat, unde potențialii investitori și parteneri se pot întâlni și discuta posibilitățile de colaborare. Datorită faptului că evenimentul este foarte amplu și nu e supraaglomerat, este posibil de setat o mulțime de întâlniri și de obținut rezultate bune. Mulțumim, Tekwill, pentru aceste oportunități”, spune Valentin Prijilevschi, MoneyQuest.
Este de menționat faptul că în cadrul edițiilor anterioare ale TechCrunch s-au acordat premii de 50.000 de dolari pentru ideile învingătoare în competiția Startup Battlefield, iar baza de investiții pentru unele startup-uri ajunge și la zeci sau chiar sute de milioane de dolari.
„ATIC și Tekwill își propun să ajute un număr minim de 20 de startup-uri pe an pentru ca ele să crească, să atragă investiții și să contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internațional. Participarea la evenimente globale susține creșterea abilităților de business și valorifică posibilitatea de a concura într-un mediu fără limite geografice, confirmând o dată în plus: Da, putem să facem IT în Moldova”, conchide Ana Chirița, Director Executiv ATIC și Tekwill.