Un tânăr originar din raionul Leova a fost reţinut de poliţişti pentru omor intenţionat. În dimineaţa zilei de 20 noiembrie curent, serviciul specializat 902 a fost informat de către un cetăţean, precum că în preajma Gării Auto Sud a fost depistat cadavrul unei femei.
În urma cercetărilor preliminare la faţa locului medicul legist a depistat urme de echimoză în regiunea capului. În pofida acestui fapt, a fost numită ulterilo expertiza medico-legală în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului, care a demonstrat că femeia a decedat în rezultatul asfixiei mecanice. Ea s-a dovedit a fi locuitoare a Capitalei şi avea o vârstă de 46 ani.
În acest context, forțele de ordine au iniţiat imediat măsuri speciale de investigaţii în vederea identificării şi reţinerii făptaşului. După 24 de ore de investigaţii poliţiştii au localizat şi reţinut un individ, care s-a dovedit a fi în vârstă de 20 ani, originar din raionul Leova, anterior judecat pentru infracţiuni patrimoniale.
În cadrul audierilor preliminare tănărul şi-a recunoscut acţiunile criminale în detalii, afirmând că, scopul ar fi fost jefuirea femeii de telefonul mobil.
Actualmente bănuitul se cercetează penal pentru omor intenţionat în stare de arest şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 ani la 15 ani.