Este primul și unicul artist din Republica Moldova nominalizat pentru premiul Grammy, iar succesul și faima l-au urmărit în toate colțurile lumii. De ceva timp însă, Dan Bălan a dispărut din vizorul presei și al fanilor. Jurnaliștii unui post de televiziune au mers tocmai la Londra pentru a vedea ce face Dan Bălan, când are de gând să revină și de ce a lipsit atât de mult.

Își petrec o bună bucată a vreme la studio, unde lucrează uneori câte 14 ore pe zi, însă nu a scos în acest an nici o piesă nouă: „Foarte multe piese și producții mari pe care le-am făcut, nu le voi lansa, pentru că până la urmă s-a dovedit a fi pur şi simplu o experienţă. Nu e comercial până la urmă, dar e o școală foarte, foarte mare pentru mine care o să mă ajute pe viitor”, susține interpretul.

A cunoscut Londra acum 13 ani, atunci când a ajuns aici cu foștii colegi din trupa Ozone.  „M-am îndrăgostit de Londra din prima dată și chiar îmi trecuse prin cap că probabil am să locuiesc aici cândva”, susține Dan.

Este pretențios atunci când vine vorba de calitatea muncii pe care o face, așa că își alege cu grijă oamenii și studioul în care lucrează. Momentan înregistrează în același studio în care Coldplay a creat câteva dintre cele mai de succes albume. A înregistrat diferite stiluri de muzică, iar la una dintre piesele sale a lucrat chiar o întreagă orchestră simfonică.

Dan Bălan își compune piesele și scrie partiturile pentru instrumente de unul singur. Mai cântă la chitară și le dă indicații chitariștilor care îl acompaniază, cântă la tobe, iar pentru un produc de calitate folosește aceleași studiouri cu muzicieni de talie internațională.

„Mă văd în viitor producător și de aia învăț foarte multe lucruri care mă vor ajuta. Eu cred că m-am schimbat foarte tare pe toate planurile. Pentru mine e o reinventare tot ce se întâmplă acum cu mine”.

Deși a lucrat la mai multe piese, Dan nu se grăbește să le lanseze. „Piesele vor ieși fiecare la timpul ei. Totuși, în curând voi scoate o piesă, iar la sfârșitul lui februarie voi scoate o a doua piesă”.

Locuiește în una dintre cele mai scumpe zone din Londra, iar pentru a mai scăpa de temeri și emoții, apelează uneori la sporturi extreme. „În 2013 am înțeles că trebuie să fac o pauză,  e a treia oară în viața mea când se întâmplă asta. După un succes comercial foarte mare, vine așa un moment în care vreau să cresc și să mă dezvolt la acest nivel”.

În ceea ce privește viața amoroasă, Dan Bălan a avut o relație de trei ani, însă de aproximativ trei luni este singur.