Doar 19 blocuri din Capitală au rămas neconectate până azi la agentul termic

botanica_chisinau
Foto:wikimedia.org

Primăria municipiului Chişinău informează că până la data de azi, 24 octombrie 2016, majoritatea blocurilor de locuințe din fondul municipal sunt conectate la agentul termic. Doar 19 blocuri rămâneau neconectate în dimineața zilei de luni, dar acestea urmează să primească încălzire până la sfârșitul zilei.

Potrivit lui Petru Gontea, șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, în cazul blocurilor de locuințe rămase neconectate până la data curentă au existat probleme plauzibile, precum: lucrări capitale la rețele, prelungite din cauza licitațiilor tardive, dereglări și lucrări pe trasee; din cauza neconectării cazangeriei Universității Agrare de Stat, dar și anumite probleme de management în cazul gestionarilor blocurilor de locuințe.

Referitor la situația per ansamblu a fondului de locuințe, din totalul de 4.071 de obiective au fost conectate 3.204, iar 867 de blocuri mai rămân fără agent termic. În majoritatea cazurilor, lipsa căldurii în blocuri este motivată de neprezentarea gestionarilor fondului locativ la Î.S. „Termoelectrica” pentru a solicita agentul termic.

Primarul general, Dorin Chirtoacă, a dispus crearea unui grup de lucru în vederea stabilirii priorităților de activitate pentru întreprinderile de gestionare a bocurilor de locuințe; soluționarea chestiunilor privind managementul comun: adică recuperarea datoriilor de la locatari, procesele în instanță etc.

Referitor la depunerea cererilor pentru compensații la plata agentului termic în sezonul rece 2016-2017, la ziua de azi, 24.10.2016, au fost depuse 14.061 de dosare, inclusiv 13.239 de cereri de reconfirmare și 822 de dosare noi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente