Iurie Leancă, candidatul PPEM la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a adresat astăzi, 22 septembrie 2016, o scrisoare deschisă în care îndeamnă toți candidații să își asume continuarea drumului spre Vest și să spună clar că Acordul de Asociere nu va fi reziliat, iar Moldova nu va fi întoarsă de pe drumul ei și nu va fi băgată într-o zonă de incertitudine.
„Mobilizarea tuturor candidaților, împreună cu partidele pe care le reprezintă, în jurul Acordului de Asociere, ar fi un semnal puternic către Occident că dorim să mergem pe calea modernizării, a justiției și a reformelor. Trebuie să atragem din nou atenția asupra noastră, să arătăm că dorim cu adevărat să primim sprijinul instituțional și financiar al prietenilor noștri europeni. În mod practic, cer fiecărui candidat să se angajeze public în fața alegătorilor pentru susținerea menținerii și aplicării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, susține Iurie Leancă.
Totodată, Președintele PPEM, a menționat că această invitație este adresată și liderului socialiștilor, Igor Dodon, pe care îl îndeamnă să susțină parcursul european al Republicii Moldova.
„Domnule Dodon, dumneavoastră înșivă admiteți că nu putem renunța la această oportunitate. Dar libertatea de circulație în spațiul UE este strâns legată de Acordul de Asociere. Au fost negociate împreună, iar motivul pentru care am primit liber la vize este pentru că am semnalat că vrem să ne apropiem de Europa. Nu trebuie să mă credeți pe mine, în 20 de minute orice expert vă poate lămuri. Aștept deci, și angajamentul dumneavoastră, dacă doriți într-adevăr binele Moldovei și locuitorilor acestei țări”, se arată în textul declarației.