Premiile Emmy 2016 – Lista câștigătorilor: „Game of Thrones” a luat 12 statuete

2016 Primetime Emmy Awards – Press Room

Serialul fantastic ”Game of Thrones”, seria ”The People v. O.J. Simpson: American Crime Story” și comedia ”Veep” au fost marii câștigători, duminică, la cea de-a 68-a ediție a Premiilor Emmy, cea mai înaltă distincție din lumea televiziunii americane. Acestea au fost acordate de Academy of Television Arts and Sciences, în cadrul ceremoniei din Los Angeles, a cărei gazdă a fost comediantul Jimmy Kimmel, informează Agerpres.

Serialul ”Game of Thrones”, care s-a prezentat, duminică, la startul competiției cu nu mai puțin de 23 de nominalizări, a câștigat în total 12 premii Emmy, inclusiv pentru regie și scenariu. Cu cele 38 de premii Emmy câștigate în total, ”Game of Thrones” a intrat în istoria competiției detronând serialul ”Frasier” care are în total 37 de statuete Emmy, potrivit Time.

Într-o noapte în care actorii politici au jucat tare în toiul campaniei electorale pentru președinția Statelor Unite, actrița principală din ”Veep”, Julia Louis-Dreyfus, a primit cel de-al cincilea premiu Emmy consecutiv pentru rolul din satira despre viața la Casa Albă.

Louis-Dreyfus, care o joacă pe îngâmfata președintă americană Selina Meyer în serialul HBO ”Veep” și-a cerut scuze pentru ceea ce a numit ”actualul climat politic”. ”Cred că ‘Veep’ a dărâmat zidul dintre comedie și politică. Show-ul nostru a debutat ca o satiră politică, dar acum seamănă cu un documentar sobru”, a declarat ea la înmânarea premiului.

‘The People v. O.J. Simpson”, dramatizarea de zece ore despre procesul fostului jucător de fotbal acuzat de dublă crimă și senzaționala achitare a acestuia, a luat nouă premii Emmy.

Egipteano-americanul Rami Malek a plecat acasă cu primul său Emmy pentru ”Cel mai bun actor dramatic” pentru interpretarea hackerului inadaptat social din ”Mr. Robot”, iar canadiana Tatiana Maslany a primit titlul de ”Cea mai bună actriță dintr-un serial dramatic” pentru rolul femeii cu multiple personalități din ”Orphan Black”.

Jeffrey Tambor a câștigat premiul pentru ”Cel mai bun actor într-un serial de comedie”, pentru a doua oară, pentru interpretarea rolului său de tată care trece prin transformarea de a deveni femeie în inovatorul ”Transparent”, mai arată Reuters.

Comedianta Kate McKinnon de la ”Saturday Night Live”, care o interpretează pe candidata democrată la președinția Statelor Unite, Hillary Clinton, a câștigat premiul pentru ”Cea mai bună actriță de comedie într-un rol secundar de comedie”, iar John Oliver a luat premiul Emmy pentru ”Last WeekTonight with John Oliver”.

Premiul pentru ”Cel mai bun film de televiziune” a fost câștigat de ”Sherlock: the Abominable Bride”.

Principalele premii acordate au fost:
Cel mai bun serial dramatic — ”Game of Thrones”
Cel mai bun serial de comedie — ”Veep”
Cel mai bun actor dintr-un serial dramatic — Rami Malek (”Mr. Robot”)
Cea mai bună actriță dintr-un serial dramatic — Tatiana Maslany (”Orphan Black”)
Cel mai bun actor într-un serial de comedie — Jeffrey Tambor (”Transparent”)
Cea mai bună actriță într-un serial de comedie — Julia Louis-Dreyfus (”Veep”)
Cea mai bună serie produsă în număr limitat — ”The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”
Cel mai bun actor într-o serie sau film produs în număr limitat — Courtney B. Vance (”The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”)
Cea mai bună actriță într-o serie sau film produs în număr limitat — Sarah Paulson (”The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”)
Cea mai bună emisiune ”variety talk” — ”Last Week Tonight with John Oliver”
Cel mai bun concurs de televiziune — ”The Voice”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente