Chironda acuză deputații liberali de intimidare și presiune: „Zotea caută informație despre mine la MAI”

1
Foto: captură foto tv7

Președintele grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general Dorin Chirtoacă afirmă că este persecutat de către deputații liberali. Acesta mărturisește într-o publicație făcută pe rețelele de socializare precum că mai mulți aleși ai poporului au încercat să caute cât mai multă informație despre locurile de muncă pe care acesta le-a deținut și despre salariul pe care l-a primit.

Mesajul tânărului mai este însoțit și de o fotografie prin care deputatul liberal Ștefan Vlas cere informație despre statutul, contractul de muncă și concursul în urma căruia Victor Chironda a fost angajat în câmpul muncii.

„Domnul deputat Ștefan Vlas, spre exemplu, se interesează cum am fost eu angajat la locul de muncă și ce salariu am. Iar surse demne de încrederea mi-au comunicat că deputata Alina Zotea face presiuni la Ministerul Afacerilor Interne să i se dea toată informația despre mine, iar dacă nu este informație, să se caute”, scrie acesta.

În mesajul publicat pe rețelele de socializare, președintele grupului de inițiativă pentru elaborarea referendumului, a menționat: „Eu sunt un om cinstit, onest și curat. Spre deosebire de voi toți, eu nu am lucrat o zi în instituții publice, nu am deținut funcții publice și nu am primit salarii din banii bugetarilor din Moldova, iar toate joburile mele de până acum au fost în baza unor contracte de consultanță.

Iar dacă vă interesează corectitudinea angajărilor în instituțiile publice puteți începe cu Moldsilva, Inspectoratul Ecologic sau Primăria Chișinău. Salariile mele îmi ajung fix cât să supraviețuiesc în această țară și nimic mai mult. Eu nu am nici imobile, nici automobil, nici conturi în bănci și nici credite ieftine.

Chironda mai adaugă că toată activitatea lui civică este bazată pe voluntariat, iar ceea ce fac deputații liberali se numește intimidare și presiune pe societatea civilă. Tânărul și-a exprimat și intenția de a comunica despre acest fapt tuturor ambasadorilor și delegațiilor statelor europene în Moldova: „Să vă știe toată Europa cât sunteți voi de liberali, democrați și europeni”.

Menționăm că pe data de 1 august 2016 instanța a decis înregistrarea grupului de inițiativă pentru inițierea referendumului local pentru revocarea Primarului General al mun. Chișinău Dorin Chirtoacă și a stabilit termenul calendaristic de 60 de zile pentru colectarea semnăturilor. După aceasta autorii inițiativei au acuzat edilul că acesta ar încerca să tergiverseze procesul.

 

1
Photo Credit: Facebook/ Victor Chironda
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente