Ușile Chișinăului pot fi mai mult decât frumoase, ele sunt purtătoare de amintiri, deci de istorie. Proiectului fotografic realizat de savechisinau.wordpress.com ne permite să descoperim istoria ușilor de pe strada București.
Controversata stradă București. E una din cele mai mari străzi din centrul capitalei noastre și cele mai aglomerate de altfel. E o stradă plină de contraste: de la cele mai frumoase monumente de arhitectură, clădiri noi, clădiri vechi cu un singur nivel și curți deosebite care-ți dau senzația unui sătuc frumos.
Denumirea actuală o avem din 20 iulie 1990 iar în trecut s-a mai numit str. Podolskaia, str. Fiodorov (1912 – 1917) apoi str. Ion. C. Brătianu din 1918, str. Podolskaia și str. Iskra din martie 1970.
Spre deosebire de alte străzi din Centrul Istoric aici găsim Monumente de arhitectură impunătoare: Clădirea fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene, Conacul urban Rîşcanu-Derojinschi, Casa de raport cu şcoala lui Scorodinschii, Vila urbană a lui A.V. Mimi, Casă de raport a lui Şapiro, Vila urbană a lui N.I. Semigradov și multe altele.
Ușile vechi
N-au rămas atât de multe dar am văzut și de data aceasta originalitatea ușilor de altă dată. Nu numai că sunt atât de diferite și că au ornamente și elemente deosebite dar de exemplu pe unele din ele găsim gravate litere. Probabil inițialele meșterului sau a proprietarului, nu știu. Rămâne să descoperim împreună.