Este manager de proiect în IT și Educație și consideră că dacă vrem să schimbăm atitudinea elevilor față de IT, trebuie să schimbăm mai întâi modalitatea de predare. Roman Gluck este unul dintre speakerii care a participat la Ignite Chișinău cu o prezentare despre „Cum putem avea copii fericiți și motivați în școli”.
Tânărul mentor este de părere că fiecare trebuie să se descopere pe sine însuși și doar atunci va putea decide ce job își dorește, cât de folositor va fi acesta pentru comunitate și cum poate câștiga bani prin intermediul lui. Roman și-a răspuns la această întrebare simplu – el este o persoană fericită, căreia îi place să împărtășească această stare și cu cei din jur prin intermediul experiențelor și cunoștințelor pe care le-a dobândit până acum. „Asta m-a determinat să devin profesor, așa că în timpul universității am creat un proiect prin intermediul căruia am predat IT în diferite școli”, a menționat Roman.
Dacă la început se ghida după curricula clasică, a observat că elevii nu sunt suficient de motivați, așa că la un moment dat s-a debarasat de aceasta și i-a întrebat pe copii ce vor să învețe și care sunt temele care îi interesează. Această decizie i-a motivat pe copii să identifice mai multe probleme cu care se confruntă, dar și soluțiile acestora pe care să le prezinte sub forma unor proiecte bazate pe IT.
Avantajele metodelor de predare ale lui Roman sunt evidente mai ales în contextul în care în acest an, el a participat cu un elev de-al său la concursul „Infomatrix 2016” din România, unde au luat medalia de argint la rubrica „Hardware Control”.