(foto) Un automobil a luat foc în apropiere de Leova: două tinere și-au pierdut viața

13891944_1345866638775456_4772569006745105293_n (1)

Grav accident în această noapte, 5 august, în apropiere de satul Sărata Nouă, raionul Leova. Două tinere au decedat după ce automobilul în care se aflau cu încă doi bărbați a derapat de pe șosea și a luat foc, informează Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale.

În această noapte, la ora 1.54, Serviciul 901 a fost alertat cu informația că în apropiere de satul Sărata Nouă, raionul Leova, s-a produs un accident rutier.

Din primele date, se cunoștea că un automobil de model VAZ – 2110 a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un obstacol. Din mașina inversată s-au salvat de unii singuri doi bărbați (inclusiv șoferul), cu vârstele de 26 și 29 de ani. Alte două persoane, două femei de 20 și 29 de ani, au rămas blocate, automobilul luând foc în urma impactului.

O echipă de pompieri intervenită la fața locului a lichidat incendiul și a extras corpurile neînsuflețite ale celor două femei rămase încarcerate. După încheierea operațiunii salvatorilor urmează ca organele de drept să cerceteze circumstanțele și cauza producerii accidentului.

 

13892154_1345866758775444_3603105684091701238_n
Photo credit: dse.md
13962756_1345866648775455_7397694771688624643_n
Photo credit: dse.md
13932901_1345866652108788_7122517778115302156_n (1)
Photo Credit: dse.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente