Ministerul Educației la raport. Ce activități a realizat instituția în I semestru al anului curent

13645320_1269736406370585_4276788925020555260_n

Ministerul Educației a efectuat o sinteză a activităților realizate în prima jumătate a anului 2016 și a recapitulat măsurile ce urmează a fi întreprinse până la sfârșit de an în scopul sporirii calității, accesului și relevanței educației. Printre acțiunile preconizate pentru semestrul al II-lea se numără continuarea modernizării curriculare, dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor, inițierea activităților de evaluare externă a programelor de studii universitare în vederea acreditării etc.

În perioada de referință au fost aprobate standardele de competență profesională pentru cadrele didactice și cele manageriale din învățământul general, urmând ca ele să asigure evaluarea și autoevaluarea obiectivă a nivelului de pregătire și a calității activității desfăşurate de profesori și managerii școlari. Implementarea standardelor va constitui temeiul pentru instituționalizarea unui sistem echitabil de retribuire a muncii bazat pe eficiență. În acest context a fost selectat un grup de experți internaționali care, până la sfârșitul anului curent, vor efectua o analiză minuțioasă a situației din sectorul educațional și vor propune un model de salarizare axat pe stimularea performanței. Între timp, Ministerul Educației conlucrează cu Ministerul Finanțelor și cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei pentru a identifica soluții privind modificarea cadrului legislativ care să permită salarizarea profesorilor și managerilor școlari conform noii formule.

Pentru optimizarea infrastructurii școlare, Ministerul Educației a demarat lucrările de renovare a 2 școli de circumscripție. Până la 1 septembrie curent vor fi finalizate lucrările primei etape de reabilitare, ce includ schimbarea acoperișului, izolarea termică a pereților, schimbarea ușilor și ferestrelor exterioare etc. Renovarea acestora va continua pentru ca la final cele două instituții de învățământ general să corespundă standardelor școlare de asigurare a calității. Recent Ministerul Educației a inițiat procedura de achiziție a serviciilor de renovare pentru încă 4 școli de circumscripție. Asemenea lucrări de reabilitare vor avea loc și la alte instituții de învățământ general, pentru ca fiecare elev să aibă acces la o școală mai bună, la instruire de calitate.

Anul curent cheltuielile destinate învățământului preșcolar au fost suplimentate cu mijloace solicitate de către unele autorități publice locale, în volum de 80,2 mil.lei, inclusiv pentru deschiderea a 120 de grupe preșcolare. Guvernul Republicii Moldova va beneficia și de un grant în valoare de 3 mln Euro, oferit de Guvernul României, pentru renovarea grădinițelor. Totodată, până la sfârșitul anului curent, Guvernul României va face o donație de 100 de microbuze destinate transportării elevilor.

În primul semestru Ministerul Educației a fost preocupat și de calitatea alimentației copiilor în școli și grădinițe. În urma mai multor discuții interministeriale, la grădinițele din sectorul Botanica al capitalei au fost implementate, cu titlu pilot, noi modele de meniuri, elaborate de către un grup de specialiști din care fac parte nutriționiști și tehnologi. Meniurile noi țin cont de respectarea normelor fiziologice de consum pentru un copil, se bazează pe respectarea cerințelor privind prepararea, păstrarea alimentelor și includ mai multe fructe și legume. Meniurile au fost înaintate spre aprobare Centrului Național de Sănătate Publică.

Ulterior ele vor fi implementate la toate grădinițele din țară. Concomitent, Ministerul Educației a recomandat organelor locale de specialitate în domeniul învățământului să dezvolte în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova modelul de Bufet Suedez de alimentație a elevilor, care a fost pilotat cu succes în mun. Chișinău.

În domeniul învățământului profesional tehnic Ministerul Educației și-a propus să modernizeze sectorul pentru a răspunde necesităților pieței muncii. Până la momentul actual au fost create 10 Centre de excelență și are loc dezvoltarea lor. În curând Ministerul Educației va lansa procedurile de achiziție pentru lucrările de renovare și dotare cu mobilier specializat și cu echipamente ITC a încă 5 Centre de excelență.

În aceeași ordine de idei au fost elaborate 30 de standarde ocupaționale, 55 de calificări profesionale, precum și 30 de curricula modernizate pentru diverse meserii și specialități.

O altă realizare relevantă este noua formulă de finanțare a școlilor profesionale și colegiilor, bazată pe cost per elev și per program de studiu, aceasta fiind aprobată recent de Guvernul Republicii Moldova.

În scopul sporirii atractivității meseriilor, în instituțiile de învățământ profesional tehnic au fost introduse cursuri de antreprenoriat, TIC și limbi străine. De asemenea, a fost extins învățământul dual, prin intermediul căruia este oferită instruire practică la întreprinderi. În prezent învățământul dual este practicat în cinci școli profesionale și la șase companii din domeniul industriei auto și textile, iar din luna septembrie curent la ele se vor alătura încă o școală profesională și o mare companie din domeniul energetic.

Relația pieții muncii cu sectorul educației a fost consolidată prin dezvoltarea a șase comitete sectoriale și este în proces de elaborare Proiectul legii cu privire la comitetele sectoriale.

În primul semestru al anului curent au demarat și activitățile de pregătire pentru acreditarea programelor de studii de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional iar prin Hotărârea Guvernului nr. 616 din 18 mai 2016 au fost aprobate metodologiile necesare. Evaluarea învățământului superior are drept scop plasarea domeniului formării profesionale într-un cadru de calitate și relevanță corelat la exigențele pieței muncii, asigurându-se și racordarea sistemului național de formare profesională la sistemul european al învățământului superior.

În vederea îmbunătățirii managementului resurselor umane ale instituțiilor de învățământ superior a fost aprobat Regulamentul-cadru cu privire la ocuparea funcțiilor didactice, științifico-didactice și științifice în învățământul superior. Documentul a instituit ca principală modalitate de ocupare a funcțiilor respective concursul și stabilește standardele minime necesare pentru ocuparea acestor funcții. De asemenea, prin ordinul ministrului educației a fost aprobat și pus în aplicare un nou regulament de normare a activității științifico-didactice, bazat pe o îmbinare armonioasă între predare și cercetare, cu accentul pe cercetarea universitară ca o condiție obligatorie pentru predarea eficientă. Tot pentru sporirea calității procesului educațional a fost instituită obligativitatea studierii modulului psiho-pedagogic pentru toate cadrele universitare fără studii în domeniul pedagogiei, precum și obligativitatea cunoașterii limbilor străine și dispunerii de competențe digitale.

În vederea acumulării datelor statistice actualizate Ministerul Educației valorifică un grant de 365 mii USD, oferit de Banca Mondială, pentru Sistemul Informaţional de Management în Educație – SIME. Deși inițial a fost conceput pentru monitorizarea abandonului școlar, sistemul poate fi extins și pentru alte domenii. Consolidarea SIME va facilita analiza datelor și elaborarea rapoartelor, la informațiile din el având acces elevii, părinții, cadrele didactice, precum și toți membrii societății civile.

Implementarea tehnologiilor informaționale în instituțiile de învățământ este un alt obiectiv al Ministerului Educației. În baza unui memorandum de înțelegere, Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju din Coreea va oferi o donație de 450 de calculatoare. Primul lot (150 de calculatoare) a ajuns deja la noi în republică și va fi repartizat în gimnaziile și liceele care au cel mai acut deficit de calculatoare. Precizăm că pentru a îndeplini normele minime de dotare cu TIC prevăzute în standarde școlile trebuie să dispună de câte un calculator pentru fiecare 20 de elevi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente