13 localități au rămas parțial fără curent în urma condițiilor meteo nefavorabile

becuri.jpg

Conform datelor operative ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale colectate din subdiviziunile teritoriale, în urma condițiilor meteo nefavorabile, fără curent electric au rămas parțial 13 localități din 6 raioane din țară.

Vântul și ploaia din seara zilei de ieri a debranșat de la curent mai mulți consumatori din raioanele Dondușeni, Glodeni, Rîșcani, Drochia, Basarabeasca, Cahul și UTA Găgăuzia.

Pentru restabilirea energiei electrice în teritoriu lucrează brigăzile specializate a distribuitorului de curent. Tot în urma ploii torențiale cu vînt puternic a fost deteriorat acoperișul unei case de locuit din localitatea Țînțăreni, raionul Anenii Noi.

Comisia pentru situații excepționale teritorială urmează să stabilească suma prejudiciului material înregistrat. În urma caniculei conducerea Serviciul Situații Excepționale a luat decizia de a instala puncte de reabilitare.

Pe parcursul zilei de ieri în țară au funcționat 14 corturi în raioanele Bălți, Comrat, Cahul, Căușeni, Hîncești, Nisporeni, Orhei, Ungheni și municipiul Chișinău. La punctele de reabilitare s-au adresat 4410 persoane.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine