Perioada electorală pentru scrutinul prezidențial din această toamnă va începe la 31 august

Moldova-alegeri
Foto:Cuzanet.ro

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale din această toamnă va începe la 31 august curent. O hotărâre în acest sens a fost adoptată astăzi de către Parlamentul Republicii Moldova. În acest fel, deputații au modificat hotărârea nr. 55 din 1 aprilie curent, prin care, la etapa adoptării, aceasta intra în vigoare începând cu data de 30 iulie curent.

Precizăm că această decizie vine în contextul modificărilor operate la Codul electoral care reglementează noile condiții de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte a Republicii Moldova.

Astfel, Comisia Electorală Centrală va elabora și aproba, în scurt timp, programul calendaristic, ce reprezintă un document structurat și include acțiunile ce urmează a fi întreprinse în perioada electorală, dar și termenele de realizare ale acestora reieșind din competențele principalilor subiecți implicați în procesul electoral.

Reamintim că, la 4 martie 2016, Curtea Constituțională a decis revenirea la forma anterioară anului 2000 a articolului 78 din Constituție, care stabilea modul de alegere a Președintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente