(foto, video) Ești un norocos? Poți câștiga la tombolă un hotel de pe o insulă tropicală din Oceanul Pacific

2

Doi australieni organizează o tombolă pentru a-şi vinde hotelul de pe o insulă tropicală din Pacific. Noul proprietar va fi tras la sorţi dintre deţinătorii biletelor la tombolă în valoare de 45 de euro fiecare, transmite Capital.ro.

Mai precis, soţii Doug şi Sally Beitz s-au instalat pe Kosrae, o insulă din Micronezia în anii 1990 şi acum au decis să revină în Australia pentru a fi aproape de nepoţii lor.

În loc să vândă Kosrae Nautilus Resort – un hotel de 16 camere – prin metodă tradiţională, ei au ales să organizeze o tombolă cu bilete la preţ unic.

 

Tragerea la sorţi este prevăzută marţi, 26 iulie. „Am încercat să-l scoatem pe piaţă pentru a atrage oameni similari nouă”, a declarat luni Doug Beitz AFP. Acest fost pompier speră ca viitorului câştigător să-i placă atât temperaturile ridicate cât şi să-şi facă cunoştinţe noi din întreaga lume, scrie Agerpres. „Este vorba de o aventură şi de o mare schimbare„, a mărturisit el.

6

 

Kosrae este situată la nord de Insulele Salomon şi la sud-vest de Hawaii, având circa 6.500 de locuitori. Pe site-ul în care promovează tombola, organizatorii notează că hotelul, foarte popular printre iubitorii de pescuit şi scufundări, nu are datorii şi are în vistierie 10.000 de dolari. În afară de hotel, câştigătorul va deveni proprietarul unei vile de patru camere, a cinci maşini ale locaţiei, unui bus de zece locuri, unui pick-up şi unui restaurant.

 

original

 

Familia Beitz precizează că trebuie vândute minimum 50.000 de bilete pentru ca tombola să poată fi organizată, însumând cifra de 2,45 milioane de dolari. Însă tombola a suscitat un asemenea interes în întreaga lume, încât nu mai este menţionată o sumă limită pe site.

 

4

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente