(foto) Vlad Filat a anunțat că divorțează de Angela Gonța

1509754_970046149692239_3481152490127024500_n

Fostul premier Vlad Filat a anunțat că divorțează de cea de-a doua sa soție, jurnalista Angela Gonța. „Decizia de a divorţa de Angela Gonţa îmi aparţine în totalitate”. Anunțul a fost făcut de politician prin intermediul paginii sale de Facebook. Vedeți mai jos mesajul complet:

„Pentru a evita speculațiile la acest subiect, precizez că decizia de a divorța de Angela Gonţa îmi aparţine în totalitate. Este o decizie extrem de dureroasă pentru mine, dar cred că este cea mai corectă.

Vreau să-i cer scuze public Angelei pentru mizeriile mediatice la care a fost supusă în toată această perioadă de către presa de buzunar, mizerii care cu siguranţă vor continua, pentru că ei, ca nişte laşi, au decis să lupte nu doar cu mine, dar şi cu familia mea.

Îi mulţumesc Angelei că este în continuare alături de mine într-un moment atât de complicat.”

Cei doi s-au căsătorit 2013. Ulterior, în februarie 2014, Angela Gonța și Vlad Filat s-au cununat la Mănăstirea Curchi, iar șlujba de cununie a fost oficiată chiar de Mitropolitul Vladimir. Tot atunci au anunțat că în scurt timp vor deveni părinți. Cei doi au o fiică de doi ani, Ekaterina.

Ex-premierul Vlad Filat a divorţat de prima soţie, Sanda, în vara anului 2012.

1369571

10513277_812234072133796_4448156116314515700_n

1560553_781285721901617_1033531069_n

1

1975140_970046129692241_3483067768753636240_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente