Răscoala minorilor din Penitenciarul Goian. Au dat foc la mobilier pentru că vor să fumeze

video–foto-penitenciarul-pentru-minori-a-fost-renovat-dupa-standardele-europene-1367939500
Foto:UNIMEDIA

În seara zilei de 8 iunie 2016, în jurul orei 20:00, 12 deţinuţi minori au instigat la acțiuni care dezorganizează activitatea penitenciarului, provocând un incendiu și distrugînd mai multe bunuri aflate pe un etaj al blocului de detenţie, valoarea cărora încă nu este estimată.

Minorii au solicitat acces la produse de tutungerie, care le sunt interzise în detenție.

Administraţia penitenciarului nu a intervenit în forţă, ordinea în instituţia de detenţie fiind asigurată prin convingerea deţinuţilor de a reveni la respectarea regimului de detenţie.

Despre acţiunile ilegale ale deţinuţilor, imediat au fost sesizaţi reprezentanții Inspectoratului de Poliţie și Procuraturii Rîșcani ai capitalei, secției specializate din cadrul Procuraturii Generale, Instituția Ombudsmanului, iar pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii.

Departamentul Instituțiilor Penitenciare a inițiat o anchetă internă iar organele competente, în baza tuturor materialelor acumulate, vor desfășura măsurile ce se impun. Dacă se va dovedi vinovăţia acestora, minorii riscă să fie traşi la răspundere penală.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine