(video) Ai înghițit gumă de mestecat? Iată ce se întâmplă în stomacul tău

CHEWING-GUM1

Un video postat pe youtube de Societatea Americană de Ştiinţă a explicat ce se întâmplă în tractul digestiv după ce ai înghiţit o gumă de mestecat. Există trei componente de bază ale digestiei. Primul include procesele mecanice care sunt necesare pentru procesarea produselor alimentare înainte de a le ingera – mestecatul.

Componentul numărul doi se concentrează pe enzimele sau proteinele din salivă şi stomac, care ajută la descompunerea acelui aliment mestecat. Şi ultimii, dar nu cei mai puţin importanţi, sunt acizii, care dizolvă alimentele în particule care să poată trece confortabil prin intestine.

În mod tradiţional, atunci când mănânci, dinţii şi limba lucrează împreună pentru a mărunţi mâncarea. Apoi, mişcările musculare împing alimentele prin tractul digestiv, până când acestea ajung în stomac unde sunt supuse acţiunii sucurilor gastrice.

Dar, în ce priveşte guma de mestecat, acest produs nu este proiectat pentru a fi digerat de către organismul uman. De ce? Fiindcă conţine o bază naturală de cauciuc sau una sintetică, ceea ce îi conferă consistenţa unei gume de mestecat. Cauciucul butil, utilizat în mod obişnuit în producţia gumei de mestecat, este un cauciuc sintetic folosit şi în producţia anvelopelor şi mingilor de baschet.

În timp ce enzimele sunt capabile să descompună glucidele, uleiurile şi alcoolii din guma de mestecat, baza de cauciuc este practic imună la aceste enzime.

Chiar şi acizii din sucul digestiv nu pot dizolva baza de cauciuc, fiindcă cauciucul este atât de rezistent încât îl folosim la mănuşile de protecţie. Ca urmare, o parte din gumă supravieţuieşte tututor încercărilor din sistemului digestiv.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente