Șeful de la Statistică, Marin Gospodarenco, a fost eliberat din funcție

la-cererea-lui-filip–seful-de-la-statistica-a-demisionat-19235
Foto:gov.md

În cadrul ședinței se astăzi a Cabinetului de miniștri, Premierul Pavel Filip a cerut demisia directorului Biroului Național de Statistică (BNS), Marin Gospodarenco.

Solicitarea vine după ce Prim-ministrul a cerut explicații directorului BNS privind neexecutarea în termen a procesării și analizei datelor din anchetele de control ale Comisiei Naționale pentru Recensământul Populației și al Locuințelor, însoțită de concluzii referitoare la ancheta internă asupra cauzelor de tergiversare a finalizării recensământului.

Am primit, este adevărat, o informație, dar fără explicații clare la nici unul din subiectele menționate. Mai mult ca atât, am fost informat că procesul de comparare a datelor din anchetă cu cele din cadrul recensământului va începe abia din 19 mai, chiar dacă am avut absolut alte înţelegeri şi discuţii la un şir de şedinţe care le-am desfășurat. Au fost cheltuite peste 80 mln de lei, iar rezultate nu avem, astfel solicit acceptarea demisiei dlui Gospodarenco şi urmează foarte repede să identificăm o persoană care va putea face faţă lucrului în fruntea BNS”, a afirmat Pavel Filip.

Totodată, Premierul a menționat că a solicitat Inspecției Financiare să verifice cum au fost gestionate mijloacele financiare pentru desfășurarea recensământului, ca urmare fiind constatate prejudicii de circa 1 milion de lei, acțiuni de încălcare a procedurilor de licitație, favorizarea unor agenți economici, utilizarea banilor destinați pentru recensământ în alte scopuri, lipsa unui management financiar adecvat.

În acest sens, Pavel Filip a solicitat Procuraturii Generale, precum și Centrului Național Anticorupție să investigheze sub aspect penal rezultatele verificării efectuate de Inspecția Financiară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente