Naypyidaw este un oraş fantomă, care a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit, scrie Business Magazin.
Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.
Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de „capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.
Potrivit Business Magazin, autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în mare parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, având în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.
Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai „sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.