„Maker Movement” este o mişcare care ia amploare internațional și care adună împreună oamenii care fac. Makers Moldova este mișcarea locală ce își propune să creeze o comunitate de oameni activi, care vor implementa împreună atât proiecte fun, cât şi vor rezolva problemele sociale pe care le avem local – cu ajutorul tehnologiei, creativității şi cooperării între diferite domenii.
Cum era Makers Moldova cu 6 luni în urmă
„În urmă cu jumătate de an Atelier99 eram 4 prieteni cu o idee care ne părea foarte simplă. De atunci ideea a crescut într-o viziune. Iar acum e acel motor ce ne mișca pe noi înainte. Vrem să strângem o comunitate de persoane creative care fac lucruri, care înlocuiesc discuțiile despre probleme cu acțiuni concrete.
6 luni în urmă făceam brainstorming și planificări ca să înțelegem cum trebuie să meargă totul mai departe. Și foarte curând am realizat că ceea ce vrem să facem e mai mare decât noi. Dar asta ne-a motivat și mai mult să căutăm și să găsim persoane care au aceeași „durere” ca și noi – oameni care au obosit de vorbă și care vor să treacă la fapte concrete folosind pe cât de posibil tehnologia” spune echipa Makers Moldova
Creșterea comunității
„Așa am ajuns să facem prima întâlnire cu oamenii pe care îi căutam: Makerii.
La a doua noastră întâlnire discutam deja ce am vrea să facem împreună și care trebuie să fie scopul activității noastre comune. Ne-am setat pentru noi direcții prioritare de activitate, printre care era să găsim un spațiu de lucru și să începem propriu zis realizarea ideilor care ne pasionau.
Două luni mai târziu am găsit și locul în care puteam să lucrăm la proiectele pe care le avem în comunitatea Makers Moldova” mai adaugă tinerii entuziaști.
Atelier99
„Atelier99 și-a găsit prima casă pe teritoriul fostei uzine Alfa. Am fost acolo împreună, am făcut curat și ne-am pregătit spațiul creativ pentru a lucra deja serile și weekendurile. Avem acum 120 de metri pătrați divizați în 3 camere în care vom avea zonă de lucru cu instrumente pentru prelucrarea lemnului și a metalului, zonă pentru electronică și un spațiu pentru asamblare.
Ce urmează de acum înainte va fi o perioadă plină de incertitudine, dar entuziasmantă. Locul este gol și trebuie să găsim mobilă sau să o construim singuri. Instrumentele pe care am reușit să le colectăm înainte sunt deja prea puține pentru proiectele din comunitatea Makers Moldova. În plus, viitoarele proiecte vor avea și ele nevoie de materiale și materie primă.
Mai este foarte mult de lucru, dar ceea ce face diferența acum e că nu mai suntem 4 ci deja 20. Iar dacă vrei și tu să contribui să modelăm împreună Atelier99, scrie-ne pe pagina de facebook sau alătură-te discuțiilor noastre pe grupul Makers Moldova” transmit Makers Moldova
Mai multe vedeți pe grupul comunității de pe Facebook: Makers Moldova sau pe pagina Atelier 99.