Într-un liceu cu capacitate de 320 de locuri, studiază doar 49 de elevi. Problemele liceelor din Taraclia

dsc_0570
Foto:Ministerul Educației

Pe 5 mai curent ministrul educației Corina Fusu a întreprins o vizită de lucru în raionul Taraclia pentru a se informa cu privire la situația instituțiilor de învățământ din teritoriu și pentru a discuta cu autoritățile locale, cu cadrele didactice, cu elevii, precum și cu cetățenii de rând despre problemele din domeniul educației și despre eventualele căi de soluționare a acestora.

Situația la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu

În prima parte a zilei Corina Fusu a vizitat Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, unde împreună cu președintele și vice președintele de raion, Kiril Tatarlî, Pavel Tarlev și Eugenia Mandaji, șefa Direcției Generale Învământ din Taraclia au discutat cu reprezentanții administrației publice locale, cu profesorii și cu membrii Consiliului Părintesc din școală despre problemele pe care le au și despre oportunitățile de dezvoltare a instituției.

În context, Ada Donceva, directorul liceului, a prezentat o succintă informație, menționând că instituția, pe care o conduce, este singura din regiune cu predare în limba română, procesul instructiv educativ în instituție fiind realizat de 9 cadre didactice.

Printre cele mai grave probleme enunțate se numără deficitul bugetar de 300.000 lei, starea deplorabilă a clădirii, lipsa elevilor și a cadrelor didactice tinere și bine instruite. „Liceul are o capacitate de 320 de locuri, pe când în anul de studii 2015 – 2016 contingentul de elevi constituie doar 49”.

Atât părinții, cât și profesorii își doresc ca instituția să funcționeze în continuare astfel fiindu-le asigurat dreptul elevilor de a studia în limba română precum și de a asigura profesorii din localitate cu locuri de muncă.

În cadrul discuțiilor ministrul a declarat că Ministerul Educației va găsi soluții și va depune toate eforturile ca Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” să fie păstrat.

Totodată, Valentin Crudu, șef al Direcției Învățământ Preuniversitar, Ministerul Educației, a subliniat că pentru renovarea acestui edificiu este nevoie de un studiu de fezabilitate. „Acest proiect trebuie să fie unul durabil. Trebuie să creștem copii – viitori specialiști, cunoscători de română fluentă. O să lucrăm împreună cu Consiliul Raional pentru ca acest liceu să-și poată păstra statutul”.

Situația de la Gimnaziul „Hristo Botev” din Valea Perjei

Ulterior Corina Fusu a vizitat Gimnaziul „Hristo Botev” din Valea Perjei. Conform informației oferite de directoarea instituției, Ecaterina Petrova, în liceu învață circa 387 de elevi și activează 40 profesori. „Toți profesorii sunt deținători ai gradelor didactice I și II, și le este asigurată norma didactică completă – de la 18 până la 21 de ore. Din cauza numărului mic de elevi, unii profesori sunt nevoiți să predea mai multe obiecte.”

La rândul său, Pavel Tarlev a menționat că din 18 instituții de învățământ din Taraclia acesta este cel mai mare liceu. „A avut loc optimizarea gimnaziului cu predare în limba română şi contopirea cu Liceul Teoretic „Hristo Botev” cu predare în limba rusă. Elevilor liceului le-au fost create condiții optime pentru studiere. Le-au fost puse la dispoziție cabinete spațioase, laboratoare dotate cu mobilier corespunzător”.

Amintim că pentru anul de studii 2015 – 2016 Liceul Teoretic „H.Botev” din Valea Perjei a fost inclus în Proiectul Ministerului Educației „Integrarea sociolingvistică a elevilor alolingvi prin extinderea numărului de discipline școlare studiate în limba română”, conform căruia disciplinele Educaţia civică și Educaţia tehnologică în clasa a V-a (cu predare în limba rusă) se predă în limba română.

În cadrul rundei de întrebări-răspunsuri, cei prezenți la discuții au menționat necesitatea motivării, încurajării și menținerii în sistem a tinerilor specialiști vorbitori de limbă română. În context, doamna ministru a precizat: „Pentru anul 2016 avem programați 600.000 lei pentru îmbunătățirea predării limbii române pentru alolingvi. Vă îndemn să studiați limba maternă, iar limba română trebuie să rămână limbă de comunicare, așa cum prevede și Codul Educației”.

Programul agendei a inclus și o vizită la grădinița din satul Valea Perjei, şcoala de meserii Nr. 13 din Ciumai, precum și la Universitatea de Stat din Comrat. În rezultatul vizitei de lucru în Taraclia Ministerul Educației va elabora un plan de acțiuni pentru soluționarea problemelor semnalate în teritoriu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente