(foto) Cele mai frumoase lucrări ale studenților de la „Stati Art” pictate în comuna Moldovița

apsa13
Foto:Academia de Pictură „Stati Art”

În perioada 7-17 aprilie 2016, s-a desfășurat a II-a ediție a Taberei Internaționale de creație în plein-air, cu participarea studenților anului I ai Academiei de Pictură „Stati Art” din Chișinău, Republica Moldova. Proiectul cultural-educațional a fost organizat în colaborare cu APSA, iar finanţarea acestuia a fost asigurată de Fundaţia Academică pentru Educație și Cultură „Voice of Art”.

Tabăra de creație s-a desfășurat în comuna Moldovița din județul Suceava, unde tinerii au avut ocazia să realizeze peisaje în plein-air, să descopere și să valorifice patrimoniul cultural românesc din teritoriu.

Programul de studiu în cadrul practicii și desfășurarea taberei s-a bazat pe vizitarea și realizarea picturilor în plein-air în locurile pitorești din Moldovița, bisericile, așezămintele monahale și monumentele istorice medievale, precum: Humor, Sucevița, Moldovița, Voroneț ș.a.

Iată câteva din cele mai bune lucrări ale studenților

 

apsa19
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa18
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa17
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa16
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa15
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa14
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa13
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa10
Academia de Pictură „Stati Art”

Proiectul cultural-educativ a avut obiectivul de a susține studenții APSA să-și dezvolte aptitudinile artistice și studiul avansat al picturii în aer liber, care se încadrează în sistemul educațional promovat de APSA, unde se elaborează un program de studiu bine definit, cu un parcurs evolutiv, o abordare sistematică și care se dezvoltă metodic pe durata mai multor ani de studiu academic.

Lucrările realizate de studenți în perioada taberei vor fi expuse în cadrul unei expoziții de pictură, care va fi inaugurată în luna mai, în incinta Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău.

 

apsa12
Academia de Pictură „Stati Art”
apsa11
Academia de Pictură „Stati Art”

 

Academia de Pictură „Stati Art”
Academia de Pictură „Stati Art”

Despre Academia de Pictură „Stati Art”

Academia de Pictură „Stati Art” (APSA) și-a lansat activitatea la începutul anului 2015-2016 și beneficiază de suport în formarea tinerilor talentaţi, din partea Fundației Academice pentru Educație și Cultură „Voice of Art” din România și Fundației „Stati Art” din Republica Moldova. Instituția funcţionează în strictă conformitate cu prevederile Procesului de la Bologna și oferă un ciclu intensiv de licență.

Procesul de studiu la disciplinele de specialitate îşi propune adâncirea elementelor de bază ale compoziției, desenului și picturii de şevalet. Procesul este unul avansat, care abordează probleme complexe de analiză şi sinteză, are continuitate pe parcursul a patru ani și reprezintă baza structurală a programelor de studiu. Ele se bazează pe studiul direct din natură (natura statică, figura umană, nud) și pe redarea interpretativă a temelor de compoziție, care dezvoltă viziunea artistică a studenților.

Academia de Pictură „Stati Art” optează pentru profesionalism şi studii de calitate, este un centru universitar modern, dinamic, care pledează pentru accesibilitatea şi diversitatea studiilor universitare în domeniul artelor plastice.

Informații privind condițiile de admitere, taxele, programul de studii pot fi aflate pe pagina oficială Stati Art sau pe pagina de Facebook Stati Art.

 

apsa6
Autor: Victor Teslaru / Academia de Pictură „Stati Art”
apsa5
Autor: Victor Teslaru / Academia de Pictură „Stati Art”
apsa3
Autor: Carolina Leagul Academia de Pictură „Stati Art”
apsa2
Autor: Carolina Leagul / Academia de Pictură „Stati Art”
apsa4
Autor: Carolina Leagul/ Academia de Pictură „Stati Art”
apsa1
Autor: Cristina Dragoi / Academia de Pictură „Stati Art”
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente