Ai acum oportunitatea de a află mai multe despre start-upuri de la 8 antreprenori de top din regiune

Startup Manifesto-2

Chișinău este un oraș unde ecosistemul start-upurilor se dezvoltă cu pași rapizi, iar antreprenorii de aici sunt norocoși să aibă la dispoziție o mulțime de resurse atunci când încep călătoria în lumea antreprenoriatului. La evenimentul ,,Startup Manifesto: Building a startup in an overcompetitive world” vom reuni reprezentanți din diferite organizații antreprenoriale și antreprenori de top din regiune pentru a învăța cum să construim un start-up într-un mod corect în Chișinău.

De unde trebuie să începi? Cum dezvolți un start-up? Care sunt cele mai răsunătoare succese în regiune? Care sunt punctele de reper pentru tinerii antreprenori din Moldova? Vino la eveniment și află răspunsuri la aceste întrebări, învață mai multe din cultura start-upurilor și interacționează cu antreprenori de top din regiune.

Speakerii la eveniment sunt:

Adrian Pica, CEO com, founder Oblico și Facilitator Global la Startup Weekend, România. Este expert în domenii precum: start-upuri web, social media și advertising digital.

Cătălina Brauchle, Director Comunicare Start-up Chile, Director Executiv Comunicare, ALTA Communicacion, America Latină. Are experiență în comunicare strategică, branding și relații publice pentru brandurile de consum.

Eva Piperevska, Manager Marketing GSIX, Event Manager InformaEdu, Macedonia. Este implicată activ în dezvoltarea ecosistemului de start-upuri din Macedonia.

Nikolay Savin, Director la GrowthYO Business Accelerator, cofondator Start-up Crash Test, Ucraina. Este implicat în conectarea start-upurilor din Ucraina cu ecosistemele globale de start-upuri.

Agata Kukwa, cofondator și Leader Comunicare la 150sec.com, Polonia. Cunoaște foarte bine domeniul de Comunicare și a reușit să fie cofondator la câteva companii locale.

Chris Georgiev, StartUP Foundation, Growth Engineer Imagga, Bulgaria. Are cunoștințe și abilități în domenii precum SEO, Online Advertising, Social Media Marketing și Web Design.

Eliza Kruczkowska, CEO Startup, fondator IT PR, Polonia. Fiind director la Startup Polonia, urmărește scopul de a crea condiții mai bune pentru start-upurile poloneze prin influențarea factorilor de ordin politic, educațional și mass-media.

Giorgi Kintsurashvili, Șef Dezvoltare Strategică GITA, Cofondator și Președinte la Youth Innovation Centre, Georgia. Coordonând o echipă de developeri Google a jucat un rol important în construirea unei comunități de tineri focalizați pe inovații și tehnologii.

collage

 

Cine este așteptat la acest eveniment?

  • Oricine are de gând să-și lanseze propriul start-up;
  • Oricine vrea să interacționeze cu investitori locali și fondatori de companii;
  • Oricine vrea să învețe mai multe despre resursele disponibile pentru antreprenorii locali;
  • Oricine coordonează un start-up.

Ce include agenda?

  • Bun venit și socializare;
  • Prezentare Founder Institute
  • Panel cu reprezentanți ai organizațiilor de top din regiune;

Evenimentul va avea loc pe data de 25 aprilie, ora 18.30, în incinta Dreamups Campus, str. Uzinelor 1. Pentru mai multe detalii, accesați: bit.ly/Dreamups_event

Intrarea la eveniment se va face pe bază de bilete, care vor putea fi cumpărate online: www.bit.ly/DreamupsFI. Prețul unui bilet este de 100 lei. Dacă procurați biletul până pe data de 22 aprilie, beneficiați de o reducere de 20%. Prețul biletului cu discount: 80 lei.

Founder Institute este un program prezent în mai mult de 100 de orașe, acest program a fost inițiat în Silicon Valley și promovează ideea că cea mai bună cale de a învăța este aplicarea și implementarea ideilor. Founder Institute se va desfășura în următoare perioadă și în Chișinău. Pentru a aplica la program, accesați linkul.

Programul durează 4 luni și include sesiuni săptămânale și sarcini individuale, astfel ca la final, absolvenții acestuia să devină fondatori de companii. În plus, Founder Institute are acces la o rețea globală de aproximativ 4 400 de mentori, cum ar fi: fondatorii Angry Birds, Evernote, Mint, Udemy și alții. Valoarea estimativă a portofoliului de companii este de 15 miliarde de dolari SUA, implicând investitori precum – Sequoia, Andreessen, Horowitz, Accel Partners și alții.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente