Peste 900 de echipe locale ale PDM se vor mobiliza în cadrul campaniei „Paștele pentru fiecare”

funnypd19
Foto: Sergiu Sârbu

Partidul Democrat din Moldova lansează campania socială “Paștele pentru fiecare”. Începând de astăzi, 19 aprilie, cele peste 900 de echipe locale ale PDM din întreaga ţară se vor mobiliza în sprijinul persoanelor și familiilor aflate în dificultate, dar și al comunităților locale.

În primele zile ale campaniei, sunt planificate mai multe acţiuni de implicare socială, precum: donaţii de produse tradiţionale pentru familiile nevoiaşe, ajutor în gospodărie pentru cei vârstnici, acţiuni de salubrizare, curăţenie în cimitire şi parcuri, instalarea coşurilor de gunoi, plantarea gazonului şi sădirea de puieţi în unele parcuri, amenajarea unor fântâni şi a izvoarelor, vizite în azile de bătrâni, amenajarea unor locuri de joacă.

 

Paștele pentru fiecare
Paștele pentru fiecare

De asemenea, vor fi organizate târguri de ouă încondeiate şi cozonaci. Astfel de acţiuni se vor petrece simultan în mai multe sate și orașe din raioanele Orhei, Şoldăneşti, Rezina, Florești, Făleşti, Ştefan Vodă, Drochia, Ocniţa, Cahul, Edineţ, Hînceşti, Anenii Noi, Ialoveni, Teleneşti, Leova, Rîşcani, municipiile Comrat şi Chișinău.

Iar pe parcursul campaniei, vor fi planificate mai multe acţiuni la nivel naţional şi în celelalte raioane, inclusiv cu implicarea organizaţiilor de femei şi tineret ale partidului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente