Adrian Băluțel este primul tânăr din Moldova care a fost desemnat „Tânărul european al anului 2016”

12004708_969988623062242_5271010135928088901_n
Foto:Photo Credit: Facebook/Adrian Balutel

Tânărul de 23 de ani, Adrian Baluțel, a fost desemnat „Tânărul european al anului 2016”. În cadrul concursului au participat aproximativ 60 de tineri din diferite țări europene, cu vârstă cuprinsă între 18-26 de ani.

Din 1991, în fiecare an, fundația Schwarzkopf Young Europe, în cooperare cu Parlamentul European al Tinerilor, acordă premiul „Tânărul european al anului”. Cu aceasta ocazie, este nominalizat un tânăr între 18­ și 26 ani care s­-a dedicat în mod special comunicării și integrării europene. Premiul, care se ridică la suma de 5.000 de Euro, este folosit pentru a finanța un stagiu de practică de șase luni pe lângă un membru al Parlamentului European sau în cadrul unei alte instituții europene. Este posibil, de asemenea, ca premiul să fie folosit la finanțarea unui proiect de integrare europeană.

Adrian Băluțel este primul tânăr din Republica Moldova care a obținut acest titlu. Meritul se datorează implicării sale active în diverse organizații și companii. Adrian este membru al JEF Moldova (Tinerii Europeni Federaliști), fost vicepreședinte al Consiliul Național al Tineretului din Moldova, secretar al Platformei Naționale a Forumului Societății Civile, în ultimii anii fiind implicat în mai multe procese privind acordul între Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Adrian Băluțel Photo Credit: Facebook/Adrian Balutel

„A fost un interviu de circa 30 de minute cu participarea persoanelor de la Fundația și Comisia Europeană. În cadrul acestuia mi s-au pus multe întrebări unde am fost rugat să dau detalii și analiză asupra situației din Moldova, UE și parteneriatul estic. A trebuit să demonstrez cum activitatea mea a creat impact asupra proceselor care au loc în Parteneriatul estic și procesul de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În etapa finală a concursului am ajuns șase tineri, majoritatea dintre aceștia fiind implicați în politică sau asistenți de deputați ai parlamentului european. Am fost surprins de premiu, majoritatea celor nominalizați fiind mai în vârstă, cu experiență mult mai apropiată de structurile europene”, ne-a mărturisit Adrian Băluțel, precizând că premiul e un semnal către tineri, astfel activitatea lor fiind văzută, apreciată și susținută de UE.

În anul 2015, „Tânărul european al anului” a fost desemnată Evghenia Lopata, o tânără originară din Cernăuți, Ucraina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente