(foto) A demarat proiectul care promovează o educație fără bani în plic, „Școli transparente – comunități prospere”

DSC_4330
Foto: diez.md

Subiectul excluderii elevului din lanțul plăților neformale școală-elev-părinte, precum și responsabilizarea administrației școlare și a cadrelor didactice cu privire la transparentizarea plăților neformale au fost discutate în cadrul consultării publice, organizate în incinta liceului Mircea Eliade, de către Centrul pentru Analiză și Evaluare a Reformelor (CAER), cu ocazia implementării proiectului „Școli transparente – comunități prospere”.

Membrii  Centrului pentru Analiză și Evaluare a Reformelor – organizație non-guvernamentală, care implementează proiecte și în domeniul educației, și-au propus prin această activitate să scoată în evidență problema cu care se confruntă comunitatea școlară și să ofere un prim motiv de discuție privind posibilele modalități de rezolvare a acesteia.

„Proiectul pe care-l implementăm – „Școli transparente – comunități prospere” – este finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Prin acesta, ne-am propus să abordăm un subiect poate controversat, dar pe cât de sensibil, pe atât de necesar, și anume administrarea plăților neformale în educație sau a plăților în folosul școlii. Elevii sunt transformați în instrumente de asigurare a tranzacției financiare, având pe de o parte părinții, pe cealaltă parte – cadrele didactice și administrația școlii. În urma acestor consultări publice, dar și a altor activități din proiect, vrem să aducem claritate în sistem, prin introducerea unui mecanism care să aducă transparență și standarde în procesul administrării plăților în folosul școlii și să asigure principiul de bună guvernare în relația Președinților Asociațiilor de Părinți cu administrația școlii”, a declarat Ionela Costachi, Manager Proiect, Centrul pentru Analiză și Evaluare a Reformelor.

 

diez.md
diez.md

În urma cercetărilor, efectuate de Institutul de Politici Publice, s-a constatat că sumele de bani oferite instituțiilor de învățământ de către părinți sunt diverse, aceștia nefiind implicați în acțiunea de urmărire a utilizării eficiente și conform destinației a banilor. Indiferent de scopul cheltuielii banilor, în tot acest proces de cele mai multe ori sunt implicați elevii.

În acțiunea de îmbunătățire a procesului administrativ în educație, se urmărește stabilirea unui standard în domeniul planificării bugetare, ce trebuie respectat. În acest sens, membrii CAER vor lucra împreună cu asociațiile de părinți, cadrele didactice și administrația instituțiilor de învățământ, precum și cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Național și cei de la Institutul de Politici Publice.

„Acesta este un subiect sensibil și vulnerabil pentru sistemul nostru educațional, iar Inspectoratul Școlar Național nu luptă împotriva asociațiilor de părinți, fără de care școala nu ar putea supraviețui, mai ales în unele regiuni ale țării. Ceea ce am vrea să promovăm în instituțiile de învățământ general din țară sunt aspectele care protejează cadrele didactice și administrația instituțiilor de învățământ de anumite încălcări, în contextul aprobării în data de 7 septembrie 2015 a Codului de etică pentru cadrele didactice, care a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 18 martie 2016”, susține Ana Vivdici, directorul Inspectoratului Școlar Național.

 

DSC_4341

Un alt subiect care a fost pus în discuție în cadrul evenimentului a fost Codul de etică, în special, compartimentul ce se referă la neimplicarea cadrelor didactice și a administrației școlare în procesul colectării banilor în fondul clasei sau fondul școlii. Acestea fiind aspecte vulnerabile pentru sistem, generează diferite sesizări care, într-un final, duc la prejudicierea imaginii profesorului și a cadrelor de conducere.

Membrii Centrului pentru Analiză și Evaluare a Reformelor, reprezentanții Inspectoratului Școlar Național și ai Institutului de Politici Publice, prezenți la eveniment, s-au arătat deschiși să asculte și să analizeze opiniile profesorilor cu privire la implementarea în școli a Codului de etică.

„Atât Codul de etică, cât și acest proiect nu au drept scop prinderea cuiva că ia bani și nici nu își propun să întrerupă canalele de ajutorare a școlii de către părinți. Acest proiect are drept scop eliminarea conflictelor de interese care pot apărea, precum și utilizarea eficientă a modestelor mijloace financiare care pot fi acumulate. Codul de etică, pe de altă parte, urmărește poziționarea cadrului didactic într-o lumină favorabilă. În implementarea Codului de etică și în interacțiunea instituțiilor de învățământ cu asociațiile de părinți este important să fie respectate anumite reguli”, a spus Anatol Gremalschi, director de programe, Institutul de Politici Publice.

 

DSC_4367

După consultarea publică, cadrele didactice și administrația liceului teoretic „Mircea Eliade” au decis că este necesar un acord de parteneriat între școală și asociațiile de părinți, pentru a evita conflictul de interese. Mijloacele financiare acumulate în urma acestui parteneriat vor fi utilizate transparent, după cum propune asociația de părinți, care va monitoriza modul de cheltuire a acestora. Astfel, va fi pus în funcțiune principiul legalității și se va acționa în limitele legii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente