Vinurile moldovenești au fost distinse cu 10 medalii la Berliner Wine Trophy, cel mai mare concurs internațional de vinuri sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Vinului.
Cinci vinuri moldoveneşti au fost distinse cu aur, iar alte cinci – cu medalii de argint. Berliner Wine Trophy s-a desfăşurat în perioada 4-7 februarie 2016. La competiţie au fost înscrise 5.200 de vinuri – un număr record în istoria competiţiei, dintre care, potrivit regulamentului, doar 30% au fost premiate.
Preşedintele Asociaţiei Micilor Producători de vin din Moldova, Ion Luca, a fost preşedinte al comisiei de degustare în cadrul acestui concurs. El însă nu a putut influenţa rezultatele, întrucât degustatorii nu au dreptul de a juriza vinurile din ţara lor de provenienţă, iar toate degustaţiile au loc în orb.
„Asta demonstrează, încă o dată, că întotdeauna calitatea va fi apreciată și doar prin calitate vom avea succes pe piața vinurilor”, a menționat Ministrul Agriculturii, Eduard GRAMA calificând succesul obținut de vinurile moldovenești la Berliner Wine Trophy, dar și la alte concursuri internaționale drept rezultatul unor politici corecte în domeniul vinificației.