Există o cabană unde orice turist poate să stea gratis. Totuşi, trebuie îndeplinită o condiţie pentru a putea rămâne peste noapte într-un loc unde te poţi bucura de o privelişte minunată, informează Mediafax.
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească cei care vor să se bucure de peisajul superb este să urce 2.531 de metri, adică până în vârful muntelui Foronon del Buinz (Italia).
Cabana a fost construită în memoria alpinistului Luca Vuerich, care a murit într-o avalanşă în 2010, de către familia acestuia. Construcţia a fost proiectată de către arhitectul Giovanni Pesamosca şi se află pe traseul Ceria-Merlone.
Materialele de construcţie au fost transportate cu elicopterul, fiind nevoie de 18 călătorii cu acesta pentru ca ele să ajungă în vârful muntelui. O echipă de 12 muncitori profesionişti, salvatori montani şi prieteni ai lui Luca au asamblat construcţia într-o singură zi.