(video) Incendiu la Bălți: Șase persoane au fost salvate

balti_2
Foto:Șase persoane salvate dintr-un incendiu izbucnit la Bălți

Ieri, 11 februarie, Serviciul 901 Nord a fost alertat la ora 14.33, pentru a interveni în oraşul Bălţi, pe strada Nicolae Iorga. Din primele informaţii se cunoştea că incendiul s-a produs la etajul doi al unui bloc de locuit cu cinci niveluri.

La fața locului a fost îndreptate două autospeciale din cadrul Detaşamentului căutare – salvare numărul 2 Bălți. Ajunşi în teren, pompierii au stabilit că focul se extinde într-un apartament de la etajul doi.

Incendiul a fost localizat în 15 minute, fiind distruse de foc bunurile materiale dintr-o odaie, cea de-a doua cameră și bucătăria fiind salvate. Șase persoane de la etajele superioare, dintre care și un minor au fost evacuate, întrucât exista pericol de intoxicare cu monoxid de carbon din cauza fumului dens.

Alte circumstanțe și cauza incendiului urmează să fie investigate, iar cetățenii sunt îndemnați să apeleze de urgență la numărul de telefon 901, când sunt martorii unor situații excepționale.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine