Alexandra Can: Important este să înțelegi a discerne între bine și rău

DSC_7910
Foto: La Artima, Alexandra Can a urcat multe trepte ce au format-o ca personalitate

Este trecut de două noaptea, dar știu că nu doar la mine mai arde lumina. Probabil doamna Can mai este și acum la birou, mă gândesc, decojind portocala pe care mi-o dăduse în ziua interviului și pe care i-am promis că o voi mânca atunci când îi voi scrie povestea vieții pe foaie albă.

„Am avut parte de susținere toată viața mea”, mi-a spus ea. Mama a educat-o prin muncă, iar la școală a avut profesori buni. A învățat bine și a tins spre țeluri mari. De 22 de ani lucrează în calitate de director general la Artima, o fabrică specializată în producerea și comercializarea articolelor de marochinărie încă din anul 1945. Aici, Alexandra Can a urcat multe trepte, de la cusătoreasă la director, care au format-o ca personalitate și au ajutat-o să acumuleze experiența pe care astăzi cu drag o împărtășește tinerilor.

A abandonat facultatea de tehnologie a industriei de marochinărie din Kiev, unde își făcea studiile fără frecvență, pentru că visul său era să studieze la Facultatea serală a USM, unde a învățat contabilitate cinci ani. Între timp, lucra la fabrică pe post de cusătoreasă. Nu s-a temut să-și dorească mai mult, așa încât, într-una din zile, a mers direct la contabilul șef și i-a spus că ar vrea să se angajeze contabil. A doua zi era față în față cu abacul, un instrument pe cât de necunoscut, pe atât de provocator. Au urmat dimineți în care venea la serviciu mai devreme și seri în care pleca mai târziu, sâmbete și duminici în care rămânea să exerseze așa încât a reușit, în scurt timp, să-și impresioneze șefii prin acuratețea cu care realiza orice sarcină.

 

DSC_7918

Dimineață contabil, seara președinte

În comitetul sindical era membru încă din primul an de lucru. Avea doar 28 de ani când era aleasă președintă al organizației sindicale cu peste 1.100 de membri, experiență ce avea să o învețe multe, întrucât la alegerile pentru membrii comitetului s-a ales cu 37 de voturi împotrivă, aflând întâmplător, chiar în aceeași zi, că o șefă a unei secții de producere mobilizase prin manipulare mai mulți muncitori subalterni să voteze în acest fel. După alegerea ei în calitate de președinte al Comitetului Sindical, a fost sfătuită sa anunțe despre această manipulare organizația de partid. „Eu însă am făcut altfel, n-am procedat așa cum m-au sfătuit câteodată chiar și cei cu experiență mare, pentru că m-am gândit că nu-mi place să fac așa. Șefa manipulatoare, la propunerea mea, a devenit vicepreședintă a comitetului sindical și președintă a comisiei responsabilă de producere. Atunci a fost prima experiență când cineva, fără vreun motiv, a decis să-mi pună piedică doar pentru că la mijloc era o poziție mai înaltă. Nu m-am răzbunat, dar mi-a plăcut să valorific acest lucru altfel. Astfel, ea a lucrat foarte bine și s-a dovedit a fi cea mai bună din tot comitetul sindical.”

 

DSC_7941

Independentă, liberă și neșantajabilă

În `86 a fost invitată să lucreze șefă la direcția evidență și repartizarea locuințelor la pretura Buiucani. Trăia cu familia într-o cameră în căminul muncitoresc al fabricii, unde erau 21 de camere pe un etaj și doar o singură bucătărie și un singur WC comun. „Îmi plăcea să lucrez la fabrică, dar am acceptat propunerea pentru că mi s-a promis că în trei ani mi se va oferi un apartament în care să trec cu familia.” De la un salariu de 350-400 de ruble, atât cât avea la fabrică, Alexandra Can începea să înțeleagă de partea cealaltă ce înseamnă un funcționar public prost plătit, întrucât din cele 140 de ruble primite de la organul public local „nu-mi ajungea nici de lapte pentru copii”, spune ea. „Am trecut peste aceste greutăți și mult timp nu m-am putut muta în apartamentul oferit, pentru că nu aveam bani cu ce să-mi mut cele două paturi și dulapul pe care le aveam în camera de cămin. Trebuia să plătesc 10 ruble și nu le aveam.”

În responsabilitățile sale se includeau evidența și repartizarea spațiului locativ nou-construit și eliberat, construit de către stat și întreprinderi și care se oferea gratuit conform rândului, spațiul locativ cooperativ nou și cel eliberat, plus locuri de construcție pentru case, garaje, vile. „Nu am fost afectată de boala banului. Niciodată nu mi-a scăpat în cap regretul față de ce se întâmplă și nici nu m-am gândit la faptul că aș putea să accept de la cineva mita, servicii sau vreun cadou.

Întotdeauna am avut nevoie, am dus-o greu, dar mereu am înclinat spre experiență în defavoarea banilor. Vine un moment în viață când trebuie să iei o decizie foarte dură, pentru că nu ai altă șansă, nu le poți avea pe amândouă de la început. Mai târziu am făcut contabilitate prin cumul la 4-5-6 firme în același timp și am reușit să depășesc „criza financiară” fără „crize de nervi”. Am reușit să rămân independentă, liberă și neșantajabilă”, povestește doamna Can.

 

DSC_7936

În `90, când se schimba puterea, mulți dintre cei care nu cunoșteau limba de stat își pierdeau serviciul. Problema e că cei care veneau să-i înlocuiască erau mult mai ineficienți. Când i s-a spus să-și curețe rândurile de specialiști ucraineni, belaruși, ruși cu care reușise să schimbe timp de cinci ani lucrurile în direcție, astfel încât rânduri fizice nu mai existau, Alexandra Can a fost categorică: „Am să scriu eu pentru ei, acești oameni o să învețe limba”, îi spunea ea deputatului Răileanu, acesta din urmă nu a putut decât să cadă de acord. Același regim nou instaurat avea să-i lanseze o altă provocare peste câteva zile, propunându-i-se să favorizeze o mutare contrar legislației în vigoare a unei directoare de școală dintr-un apartament de la etajul 9 în altul la un etaj mai jos în alta casă. Alexandra Can a refuzat sa încalce legea, iar întâmplarea cu pricina a determinat-o să nu se mai regăsească în acea postură. „Au încercat să mă convingă să rămân. Atunci, am plecat în concediu și nu am mai revenit înapoi.”

 

DSC_7921

S-a întors la profesia ei de bază, iar timp de un an și jumătate a lucrat contabilă-șefă la Ministerul Economiei naționale, apoi a fost și consilieră a viceprim-ministrului, președintelui Comitetului pentru Reforme Economice. Mai târziu s-au schimbat Guvernele ca mănușile. „Te gândeai mereu dacă te vor accepta sau nu. Pe mine mă acceptau toți.”

Pentru că știe să facă și altceva decât politică, în `94 se reîntorcea la fabrică, care nu mai activa în acea perioadă și era categorisită a fi în triplu faliment. Asta însă nu avea să fie ceva ce o poate doborî, pentru că așa cum spune ea: „Mereu am ieșit din toate. Niciodată nimeni nu a putut să mă doboare, pentru că nu au avut argumente. Da, astăzi e greu, dar nu poți să mergi cu cel care îți dă mai mult fără să respecți niște principii. Important este să înțelegi a discerne între bine și rău.”

Dimineață directoare, seara ministră

Viața ei este un șir de surprize, iar într-o zi i se întâmplau atâtea, cât altora într-un an. În `99, când revenea dintr-o deplasare din Slovenia, pe la prânz avea să afle că era deja votată ca ministră în Guvernul Sturza. „Să trăiești, doamna ministră”, îi spune într-o dimineață la telefon un fost coleg de facultate, pe atunci viceministru la același minister. Evident nu l-a luat în seamă până în momentul când era chemată la telefon de un oarecare Diacov. „Am crezut că primul era bolnav, i-a zis în glumă doamna Can când președintele Parlamentului îi reconfirma poziția pe care o luase și era invitată pentru discuții de rutină.

„Nu m-am temut să-i iau în echipa mea pe cei mai buni”

„La orice scară am avut mentori”, povestește ea, motiv pentru care este și ea acum mentoră pentru tinerele care își doresc să urmeze o carieră in antreprenoriatul privat sau în politică. „Știam mereu că sunt foarte mulți oameni mai deștepți decât mine, doar că trebuie să-i identific și să învăț de la ei. Nu am amețit atunci când am ajuns sus și nu m-am temut să-i iau în echipa mea pe cei mai buni, dacă ar fi acceptat le-aș fi oferit și locul meu.”

Pe lângă conducerea fabricii Artima, astăzi Alexandra Can este Președinta Asociației Patronale din Industria Ușoară APIUS, membră a clubului Rotary International, „Timpul”. A inițiat crearea cluburilor Interact Moldova, Iner Wheel Club, dar și multe alte activități care fac parte dintr-un șir lung de activități de voluntariat la care nu poate să renunțe.

„Am înțeles că vârsta indicată în pașaport este doar un număr. Vârsta biologică este altceva în viziunea mea. Nu-mi doresc să ratez șansa să transmit cât mai mult, pentru că omul lasă în urma lui doar o amintire, bună sau rea. Vreau în continuare să învăț cât mai multe lucruri, pentru că pe lângă ochii mei nu trece nimic interesant neobservat. Dacă dorm foarte puțin, înseamnă că trăiesc activ mai mult.”

∗∗∗

Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente